Reguli noi de la Bruxelles au fost anunțate în urmă cu puțin timp. Comisia Europeană a dat interzis la exportul de deșeuri din plastic de la 1 ianuarie.
Bruxelles-ul a anunțat noi reguli care se vor aplica de la 1 ianuarie 2021. Comisia Europeană a adoptat marţi o decizie cu privire la exportul de deşeuri din plastic, conform cărora exporturile de deşeuri din plastic din UE către ţările non-OECD vor fi interzise de la 1 ianuarie 2021, cu excepţia deşeurilor din plastic curate trimise pentru reciclare, transmite DPA, citat de Agerpres.
De asemenea, exportul de deşeuri din plastic din UE către ţările OECD precum şi importurile în UE vor fi mai strict controlate.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) reuneşte cele mai bogate 35 de ţări ale lumii.
„Aceste noi reguli trimit un mesaj foarte clar că UE îşi asumă responsabilitatea pentru deşeurile pe care le generează. Exportul de deşeuri din plastic va fi permis numai în condiţii foarte stricte. Exportul de deşeuri de plastic nesortate către ţările non-OECD va fi complet interzis”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius.
După ce, la începutul lui 2018, China (precedenta destinaţie principală pentru deşeurile din plastic) a interzis importurile de deşeuri, comerţul cu deşeuri din plastic s-a reorientat spre alte ţări din Asia, precum Malaezia. Însă în condiţiile în care unele dintre aceste ţări nu dispun de facilităţi suficiente de reciclare, exporturile UE au fost criticate de organizaţiile de mediu care susţin că o mare parte din deşeurile din plastic trimise de blocul comunitar ajung în oceane sau sunt arse în gropile de gunoi.
În plus, autoritățile de la Beijing au anunțat că începând de anul viitor China nu va mai importa niciun deșeu solid. Demersul a fost început încă din 2017 și până acum au fost interzise treptat anumite tipuri de deșeuri. China va interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2021, importul ultimelor tipuri de deşeuri solide care mai sunt încă autorizate, punând punct final unei politici lansate în urmă cu trei ani, a anunţat vineri agenţia de presă oficială Xinhua, citată de AFP, conform Agerpres.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Romprest și face parte din campania de conștientizare publică de colectare selectivă a deșeurilor