Adio ouă de la găini stresate, dar gata şi cu zgomotele mai puternice de 85 de decibeli, bruşte sau constante, în zona în care porcii sunt “cazaţi” permanent. Fermierii vor fi obligaţi să păstreze liniştea şi să nu ţină animalele în întuneric şi curenţi de aer, potrivit unui proiect de ordin al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Proiectul ANSVSA mai precizează că, în timpul verii, umiditatea relativă în spatiul de creştere al porcilor va fi crescută artificial, cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon, iar nivelul noxelor din adapost nu trebuie să depăşească 15 mg/m3.
Mai mult, instalaţiile de adapare şi hrănire trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să fie reduse la minimum riscul de contaminare a apei şi "efectele dăunătoare ale competiţiei dintre animale", potrivit proiectului de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de monitorizare a standardelor de microclimat pentru porcinele din exploataţiile comerciale.
Fermierii vor fi obligaţi să evite curenţii de aer şi, în plus, să le asigure animalelor o luminozitate de cel puţin 40 de lucşi opt ore pe zi.
România importă, anual, peste 4,5 milioane de porci. Producţia internă a fost serios lovită de importul de carne de porc din ţările UE, care reprezintă circa 70% din vânzările din comerţ.