Îmbarcarea într-un avion poate părea un proces simplu pentru pasageri, însă este mult mai complex decât pare la prima vedere. Gestionarea eficientă a acestei etape este esențială pentru reducerea întârzierilor și pentru optimizarea experienței călătorilor.
În România, având în vedere că transportul aerian a devenit mai accesibil în ultima decada, aeroporturile ar putea aplica strategii internaționale deja testate pentru a îmbunătăți acest proces și a reduce așteptările pasagerilor. Astfel, reducerea timpilor de îmbarcare ar aduce beneficii atât pasagerilor, cât și companiilor aeriene.
Provocările actuale ale îmbarcării pe aeroporturile din România
Îmbarcarea pasagerilor pe aeroporturile din România reprezintă o etapă dificilă, care se confruntă cu diverse provocări. În ciuda faptului că multe dintre aceste aeroporturi au investit în modernizarea infrastructurii, procesul de îmbarcare nu este întotdeauna optimizat.
De exemplu, metoda „din spate-n față”(back-to-front) este utilizată de unele companii aeriene, dar aceasta nu oferă întotdeauna o eficiență maximă. În schimb, metoda „îmbarcării pe zone” a fost adoptată cu succes de majoritatea aeroporturilor din Europa Centrală și de Est, demonstrându-și eficiența în gestionarea fluxului de pasageri.
Acest proces presupune împărțirea aeronavei în secțiuni și îmbarcarea pe grupuri, care reduc aglomerația și timpul de așteptare.
Totuși, în România, un alt aspect important de luat în considerare este separarea grupurilor de călători și a familiilor, consideră Marius Popescu, preşedintele Asociaţiei Companiilor Aeriene Româneşti, potrivit Adevărul.
Acestea sunt de obicei mai greu de gestionat în cadrul fluxului de îmbarcare, provocând întârzieri suplimentare. În plus, infrastructura aeroporturilor poate fi uneori prea restrânsă pentru a implementa soluții inovative, având în vedere dimensiunea spațiilor și numărul de pasageri.
Modele internaționale de îmbarcare. Ce soluții ar putea fi aplicate în România?
Unul dintre modelele cele mai promițătoare în procesul de îmbarcare este „Steffen Method”, dezvoltat de astrofizicianul Jason Steffen. Acesta presupune îmbarcarea pasagerilor în valuri, începând cu locurile de la fereastră și continuând cu locurile de mijloc și de culoar.
Testele realizate cu această metodă au arătat o eficiență de 30% mai mare comparativ cu alte tehnici. Această metodă ar putea fi implementată pe aeroporturile din România, în special pe rutele interne, unde volumul de pasageri este mai mic. După evaluarea performanței acestei metode, ea ar putea fi extinsă și la rutele internaționale, având în vedere impactul pozitiv asupra timpilor de îmbarcare și eficienței generale.
În plus, un alt model de îmbarcare care a demonstrat succes în cadrul unor companii aeriene este îmbarcarea pe două uși (dual-door boarding), utilizat de Alaska Airlines.
Acesta presupune ca pasagerii să urce pe ambele părți ale aeronavei, reducând astfel timpul de așteptare și aglomerarea la intrare. Deși implementarea unui astfel de sistem ar necesita infrastructură adecvată și coordonare, acest model ar putea fi o soluție viabilă în aeroporturile din România.
Impactul întârzierilor de îmbarcare asupra economiei aviației românești
Întârzierile în procesul de îmbarcare au un impact semnificativ asupra companiilor aeriene, generând pierderi financiare considerabile.
Companii precum TAROM, HiSky și operatorii low-cost care operează pe aeroporturile din România sunt direct influențate de aceste întârzieri.
Un exemplu este Southwest Airlines, care estimează pierderi de milioane de dolari pentru fiecare minut suplimentar adăugat în timpul de îmbarcare. În plus, întârzierile de dimineață pot afecta întregul program al aeroportului, având un efect în lanț asupra zborurilor ulterioare și crescând costurile operaționale.
Astfel, optimizarea acestui proces nu doar că ar îmbunătăți experiența pasagerilor, dar ar contribui și la creșterea profitabilității operatorilor aerieni.
În acest sens, aeroporturile din România ar putea introduce soluții simple și eficiente, precum fluxurile optimizate de pasageri sau zone de îmbarcare dedicate pentru cei cu bagaje voluminoase.
O altă soluție ar putea fi crearea unor zone separate pentru pasagerii cu bagaje mari de mână, care ar ajuta la evitarea blocajelor în zona de depozitare a acestora.
Prioritizarea pasagerilor și segmentarea îmbarcării în funcție de nevoile românilor
În România, un număr mare de pasageri preferă să călătorească cu bagaje de mână mari pentru a evita taxe suplimentare pentru bagajele de cală.
Aceasta adaugă o presiune suplimentară asupra spațiilor de depozitare a bagajelor și încetinește procesul de îmbarcare.
Companiile aeriene ar putea implementa un sistem de prioritizare a pasagerilor care nu au bagaje mari, pentru a accelera fluxul celor care nu au obiecte voluminoase.
De asemenea, oferirea unor servicii de îmbarcare prioritară pentru pasagerii frecvenți, deja un standard în multe companii internaționale, ar putea contribui la fluidizarea procesului.
În Statele Unite, aceste servicii au devenit profitabile, iar operatorii români ar putea să adopte această practică.
Colaborarea între autorități și operatorii aerieni
Pentru a îmbunătăți procesul de îmbarcare pe aeroporturile din România, este esențială o colaborare strânsă între autoritățile de transport aerian, companiile aeriene și operatorii de aeroporturi.
În contextul modernizării infrastructurii aeroporturilor din România, utilizarea fondurilor europene pentru îmbunătățirea acestui proces ar putea reprezenta o oportunitate valoroasă.
Astfel, implementarea unor modele de îmbarcare mai eficiente ar contribui nu doar la reducerea întârzierilor și creșterea satisfacției pasagerilor, ci și la consolidarea competitivității industriei aviatice din România în fața altor piețe din Europa.
