Toți cei care stau la bloc trebuie să știe că vor trebui să respecte noi reguli atunci când vor dori să facă modificări sau lucrări care au legătură cu propriul apartament. Noile prevederi sunt incluse într-o lege care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Alertă pentru toți cei care stau la bloc. Este vorba de cei care au în vedere efectuarea de lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de la parterul unui bloc. Pentru acest lucru va fi necesar doar un acord primit din partea asociației de proprietari, nu a vecinilor, așa cum se-ntâmplă în prezent. Aceste noi reguli sunt prevăzute într-o lege ce urmează să fie oficializată în curând.
Legea nr. 149/2020 prevede că, după intrarea în vigoare a măsurilor cuprinse, cei ce vor să-și închidă balconul/ balcoanele sau logia/ logiile situate la parterul blocurilor nu vor mai avea nevoie de acordul vecinilor, ca în prezent, ci de un acord de la asociația de proprietari a imobilului. Totuși, pentru a beneficia de noua prevedere, cei interesați să-și închidă balcoanele vor trebui să aibă motive bine întemeiate, care să fie legate de securitatea apartamentului, de reducerea efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor asupra lor și pentru siguranța și sănătatea acestora.
“Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv”, scrie, mai exact, în forma proiectului adoptată de către deputați, votul acestora fiind cel decisiv în acest caz.
După cum stabilește varianta actuală a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pentru efectuarea lucrărilor de închidere a unor balcoane sau logii existente se emite o autorizație de construire în baza unei documentații de autorizare cu conținut simplificat. Adică, pentru a obține o autorizație de construire pentru închiderea unui balcon, e nevoie de mai puține acte decât în cazul unor lucrări mai complexe.
Printre documentele necesare pentru obținerea unei autorizații de construire pentru închiderea unui balcon se numără și un memoriu de arhitectură, ce trebuie să conțină, în prezent, și acordul vecinilor.