Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) a oferit noi informații importante. Potrivit autorității, cererile de acordare/redobândire a cetăţeniei române, soluţionate favorabil, au ca rezultat eliberarea cardului de cetăţenie română de la data de 1 septembrie 2024.
Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) a anunțat noi condiții
Documentul respectiv este personalizat de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte.
De asemenea, autoritatea a explicat că este obligatorie completarea mai multor date la rubrica detalii/mențiuni.
Acestea trebuie introduse după achitarea contravalorii cardului respectiv (90 de lei). Suma este depusă prin virament interbancar și intrabancar în contul IBAN RO48CECEB00030RON3341648, deschis la CEC Bank SA.
Este vorba despre următoarele informații.
- nume și prenume solicitant;
- data nașterii;
- țara nașterii.
Contravaloarea cardului de cetățenie se achită individual pentru fiecare solicitant de cetățenie
Potrivit autorității, contravaloarea cardului de cetățenie se achită individual pentru fiecare solicitant de cetățenie.
Plățile efectuate prin același virament pentru mai multe persoane nu vor fi luate în considerare.
De asemenea, dovada plății va fi anexată cererii privind acordarea sau redobândirea cetățeniei române.
Sunt prevăzute și mai multe condiții în cazul includerii copiilor minori în cererea părintelui de acordare/redobândire a cetățeniei.
În astfel de cazuri, contravaloarea cardului respectiv se va achita separat pentru fiecare dintre ei.
Vor fi prelevate în mod obligatoriu și datele biometrice
Mai mult, vor fi prelevate în mod obligatoriu și datele biometrice de la persoanele care depun cereri de acordare sau redobândire a cetățeniei române de la 1 septembrie 2024.
Anunțul făcut de Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) este următorul:
„La achitarea contravalorii cardului de cetățenie (90.00 lei) prin virament interbancar și intrabancar în contul IBAN RO48CECEB00030RON3341648, deschis la CEC Bank SA, este obligatorie, în vederea individualizării plății, completarea la rubrica detalii / mențiuni a următoarelor date: nume și prenume solicitant, data nașterii și țara nașterii. De asemenea, contravaloarea cardului de cetățenie se achită individual pentru fiecare solicitant de cetățenie, plățile efectuate prin același virament pentru mai multe persoane urmând a nu fi luate în considerare.
Dovada plății va fi anexată cererii privind acordarea sau redobândirea cetățeniei române. În cazul includerii copiilor minori în cererea părintelui de acordare / redobândire a cetățeniei contravaloarea cardului de cetățenie se va achita separat pentru fiecare dintre ei”.
Amintim că ANC asigură aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române.