'Începând de azi (marţi – n.r.), PNDR 2014-2020 primeşte primele proiecte. Sunt însă câteva particularităţi pe care aş vrea să le prezentăm beneficiarilor. În primul rând, proiectele se depun online, totul este pe calculator, în special de către fermierii mari. Ei nu trebuie să mai vină decât o singură dată la APIA, atunci când proiectul este aprobat. A doua particularitate la care ţin foarte tare se referă la faptul că pentru fermierii mici şi mijlocii care nu au posibilitatea să depună online sau cu siguranţă să îşi plătească un consultant, introducem acele proiecte tip de care am vorbit. Ele au fost disponibile de anul trecut într-un număr de şase proiecte, dar astăzi avem încă 10 proiecte pe care le lansăm şi care sunt disponibile pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit', a spus Constantin.

Şeful MADR a explicat că prin aceste proiecte tip un fermier poate să obţină o finanţare în trei paşi, APDRP fiind cea care introduce proiectul pe fluxul de finanţare.

'Prin aceste proiecte tip un fermier poate să obţină o finanţare în trei paşi. Trebuie doar să descarce proiectul, al doilea pas să-l completeze şi apoi să îl depună şi sigur de aici intervine o birocraţie, dar care nu este a fermierului. APDRP este cea care introduce pe tot fluxul inclusiv pe partea de creditare şi garantare până la momentul aprobării', a arătat ministrul Agriculturii.

Măsura lansată marţi, respectiv 121 'Modernizarea exploataţiilor agricole', va fi disponibilă timp de două luni, însă tot marţi 'mai are loc o lansare a unei alte măsuri, cea de bunăstare la sectorul de porcine şi păsări', a menţionat ministrul.

Potrivit sursei citate, PNDR 2014-2020 aduce o serie de modificări faţă de programul anterior, care vizează în principal simplificarea şi concentrarea fondurilor pe anumite sectoare prioritare.

'PNDR 2014-2020, deşi a fost transmis la Bruxelles, nu este încă aprobat din lipsa acelor regulamente şi de aceea încă nu am putut implementa toate procedurile pe care ni le-am fi dorit. Programul are mai puţine măsuri decât cel anterior, în loc de 24 avem 14, şi ne aduce aproape 10 miliarde de euro în următorii 7 ani de zile', a mai spus vicepremierul Daniel Constantin.

Sesiunea pentru măsura 121 este deschisă în perioada 20 mai – 18 iulie 2014, iar fondurile disponibile pentru această sesiune sunt de 150 milioane de euro. Din această sumă, 35 milioane de euro vor fi destinate fermelor de familie, un procent de 50% fiind alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice. Alte 15 milioane euro sunt alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.

Pentru exploataţiile agricole este disponibilă o alocare de 100 milioane euro, împărţită în mod egal între fermele vegetale şi fermele zootehnice. 

 

Sursa: Agerpres