Românii care merg în Grecia trebuie să știe ce îi așteaptă în actualul context pandemic, când cazurile de infectare au crescut simțitor de mult. Concret, turiștii din Grecia care au COVID nu mai sunt obligați să intre în carantină. Ei sunt, însă, sfătuiți să se autoizoleze. Aceasta rămâne însă o opțiune la latitudinea lor și dacă vor, vor putea călători cu avionul, feribotul sau alte mijloace de transport cu condiția să poarte tot timpul mască de protecție de tip FFP2 sau KN95 (cu protecție ridicată).
Noile reguli sunt cuprinse într-un nou protocol sanitar emis în această săptămână de ministerele Turismului, Sănătății și Economiei, relatează portalul GTP, specializat în știri din domeniul turistic.
Cetățenii greci care au Covid trebuie să rămână în autoizolare timp de cinci zile. Această regulă nu se aplică, însă, și cazul turiștilor. Potrivit noilor protocoale, turiștii vor putea alege dacă doresc să rămână în autoizolare în camerele lor, însă doar cât timp au rezervare.
Ce trebuie să facă cei care vizitează Grecia și se îmbolnăvesc de Covid
Călătorii care vizitează Grecia și care se îmbolnăvesc de Covid pot rămâne în camera de hotel sau în unitatea de cazare pe perioada rezervată, dacă doresc acest lucru, și pot călători cu toate mijloacele de transport în comun, indiferent dacă rezultatele testelor sunt pozitive sau negative, atât timp cât poartă o mască de protecție.
Noile reguli cuprinse în regulament oferă posibilitatea hotelurilor de a folosi camere speciale pentru carantină, dacă un medic consideră că este necesar, dar acest lucru este valabil în principal pentru membrii personalului care se infectează.
Regulile care se aplică în hoteluri în cazul unei persoane depistate pozitiv
Noile protocoale pentru hoteluri prevăd că în cazul unui caz pozitiv în unitatea respectivă de cazare, trebuie informată persoana desemnată să se ocupe de gestionarea Covid. Dacă este vorba despre un vizitator, acesta va fi sfătuit să se autoizoleze în camera sa. Turistului i se va pune la dispoziție o mască și va fi informat medicul intern al unității. Pentru hotelurile sau unitățile care nu au medic, se apelează la medicul local pentru a face o evaluare a pacientului. Managerul Covid al hotelului trebuie să informeze, de asemenea, organismul de sănătate publică.
În cazul în care pacientul are nevoie de spitalizare, acesta este transportat cu ambulanța sau prin orice alt mijloc necesar la cel mai apropiat centru de sănătate.
Grecia a ridicat la începutul lunii mai toate restricțiile legate de COVID la intrarea în țară. De atunci, tuturor călătorilor, indiferent de țara lor de origine, li se permite intrarea fără restricții. Cu toate acestea, în ciuda faptului că nu mai solicită turiștilor un certificat care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, autoritățile ar putea recomanda în curând tuturor să poarte mască în diferite spații publice interioare, deoarece cazurile de infectare cu COVID au crescut semnificativ în ultimele două săptămâni, a arătat SchengenVisa News.