Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) propune măsuri pe care autoritățile locale să le aplice în zilele caniculare, pentru a face aerul mai respirabil. Iată care sunt acestea.
Într-un comunicat de presă, Laurențiu Păștinaru, președintele ANPM, a afirmat că România va trece prin zile de caniculă, iar un efort comun al autorităților locale și al celor care administrează apele este esențial în această perioadă pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a conserva mediul natural cât mai bine.
„Având în vedere faptul că urmează zile de foc în toată România este nevoie de un efort comun al autorităţilor locale şi al celor care administrează apele, în această perioadă, pentru a face aerul mai uşor respirabil şi pentru conservarea cât mai bună a mediului natural.
Câteva grade mai puţin contează în zilele în care temperaturile exterioare depăşesc cu mult limita confortului termic în localităţi, de aceea fac un apel la toate primăriile din ţară să ia măsuri care pot proteja sănătatea oamenilor, a animalelor fără stăpân şi a păsărilor sălbatice.
În astfel de situaţii nu trebuie să existe justificări de tipul „nu avem bani să stropim străzile”, „e prea scump să pornim seara fântânile arteziene” sau „nu ne permitem să irigăm parcurile”, pentru că sănătatea publică şi cea a mediului sunt cele mai importante, pe termen lung şi justifică orice efort. Aceste practici chiar pot face aerul mai respirabil în zilele caniculare”, a declarat acesta.
Specialiștii ANPM au elaborat o listă care include zece practici recomandate autorităților locale pentru protejarea sănătății oamenilor, animalelor și păsărilor, precum și a mediului acvatic administrat de autoritățile responsabile pentru lacuri.
Măsuri pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe timp de caniculă
Astfel, se recomandă irigarea spațiilor verzi din parcuri la primele ore ale dimineții sau după apusul soarelui, utilizând sisteme de irigații sau stropirea cu rezervoare montate pe mașini pentru a menține vegetația verde.
De asemenea, este importantă umplerea cu apă a spațiilor amenajate pentru lacuri sau iazuri în locuri publice pentru a îmbunătăți calitatea aerului. În plus, montarea corturilor anticaniculă în zonele intens circulate ale localităților permite oamenilor să primească apă și să se odihnească la umbră în caz de nevoie.
În continuare, activarea fântânilor arteziene stradale și din parcuri pe timpul zilei și seara va ajuta la răcirea atmosferei, în timp ce măturatul mecanizat frecvent înaintea stropirii străzilor poate contribui la scăderea nivelului de particule PM 2,5 și PM 10 în atmosferă.
Curățarea deșeurilor este, de asemenea, importantă
O altă măsură vizează curățarea deșeurilor de pe străzi, având în vedere că acestea emană mirosuri greu de suportat din cauza temperaturilor ridicate.
În plus, umiditatea de pe suprafața drumurilor poate contribui semnificativ la răcorirea zonelor locuite. Prin urmare, ar trebui să devină o practică obișnuită să se efectueze curățarea seara, în timpul nopții sau dimineața devreme, o singură trecere putând fi eficientă chiar și pentru câteva ore.
Un alt aspect important este restricționarea activităților în spațiile exterioare în mijlocul zilei și respectarea obligațiilor legale ale angajatorilor față de angajați, inclusiv adaptarea programului de lucru la condițiile meteorologice și asigurarea hidratării corespunzătoare a angajaților.
„Amplasarea de recipiente cu apă pentru animalele fără stăpân şi pentru păsările sălbatice, în locurile publice, poate face mai suportabilă o zi extrem de călduroasă şi pentru aceste vieţuitoare; curăţarea vegetaţiei lacurilor din parcuri, dar şi din medii naturale, de către cei abilitaţi să facă acest tip de activitate este foarte importantă pentru vietăţile din mediul acvatic”, se menţionează în comunicat.
Specialiștii ANPM în domeniul biodiversității afirmă că eutrofizarea, adică acumularea excesivă de nutrienți precum fosforul și azotul în ape, favorizează proliferarea excesivă a algelor. Acest fenomen afectează negativ calitatea apei și poate conduce la moartea organismelor acvatice prin hipoxie.