Autoritățile spaniole au pregătit amenzi usturătoare pentru cei care urinează în apa mării. Multe plaje din Spania aplică deja aceste sancțiuni. Propunerea urmează să se aplice pe 25 de plaje din Malaga – o destinație populară printre britanici.
Amenzi de până la 800 de euro pentru cei care urinează în apă
Plaja spaniolă Costa del Sol este cunoscută în toată lumea și atrage anual zeci de mii turiști. Iar oficialii spanioli vor să rămână așa. Din acest motiv, au decis să evite transformarea apei în care oamenii înoată într-o toaletă uriașă. Oficialii spanioli au anunțat noi reguli menite să- mențină plajele curate, în siguranță, scrie Wideopenspaces.
Astfel, oricine este prins urinând în apa mării sau pe plajă riscă amenzi de până la 800 de Euro. Cei care recidivează sunt pasibili de o amendă de 1500 euro. Din păcate, nu se știe cum vor reuși salvamarii sau alte autorități să identifice turiștii care își fac nevoile printre valurile mării.
Urinatul public este interzis și pe uscat și este mai ușor de surprins.
Nu ai voie să urinezi în mare, dar poți să fumezi pe nisip
„Evacuarea fiziologică” nu este singura interdicție menționată în noua ordonanță anunțată de autoritățile spaniole.
Oamenii nu vor mai avea voie să se joace cu mingi în apă sau să rezerve o zonă cu umbreluțe la soare.
Există, de asemenea, reguli noi despre lăsarea liberă a câinilor pe plajă. Animalele de companie vor fi putea sta doar pe plajele desemnate special.
Fumătorii au voie să fumeze pe plajă, dar riscă amenzi dacă lasă în urma lor mucuri de țigară sau resturi de mâncare.
Un tânăr din regiunea de nord a Galiției a primit o amendă de 750 de euro pentru că a urinat pe malul mării, gestul său fiind considerat „o încălcare a reglementărilor sanitare și de igienă”.
La Benidorm, ai putea fi amendat cu 660 de euro pentru că folosești săpun sau șampon la dușurile de pe plajă. Destinația de vacanță amendează fumătorii cu 2.000 de euro și petrecăreții care stau pe plajă între miezul nopții și ora 7 dimineața, cu suma de 1.200 de euro.
Fumatul este, de asemenea, interzis pe multe plaje din Mallorca, Ibiza și Menorca.
Cât de periculoasă este urina pentru biodiversitate
Deși conține aproximativ 95% apă, urina este toxică pentru fauna sălbatică oceanică, poate contribui la distrugerea biodiversității și dăunează în special recifelor de corali.
Celelalte cinci procente conțin, de la uree (cu conținut ridicat de azot), bacterii și reziduuri din medicamente, motiv pentru care ierburile marine au fost interzise și în Portugalia și Thailanda.
Oamenii de știință de la Societatea Chimică Americană susțin că pericolul nu este atât de mare:
„Este misiunea noastră să vă informăm că e OK să urinați în ocean”, deoarece „cantitatea de uree din urina noastră este neglijabilă în comparație cu volumul mării”.