Pot exista diferențe în legătură cu dreptul la reparații sau înlocuiri și la durata drepturilor dumneavoastră.Noile reguli vor fi uniforme în întreaga UE și vor acoperi atât achizițiile online, cât și pe cele offline. Acestea vor consolida, de asemenea, drepturile consumatorului prin:
- oferirea opțiunilor: reparații sau înlocuire, iar în cazul reparațiilor nesatisfăcătoare, reducerea prețurilor sau rambursarea
- consumatorul nu este obligat să demonstreze că produsul a fost defect în momentul livrării/cumpărării timp de un an de la livrare/cumpărare.
Să luăm cazul unui client care cumpără un frigider într-un magazin local. În conformitate cu această nouă lege UE pentru consumatori, clientul ar avea un an (până acum perioada era de șase luni) să solicite reparații și înlocuirea gratuită, fără a fi nevoit să demonstreze că defecțiunea era prezentă la momentul cumpărării. Aceleași reguli s-ar aplica dacă frigiderul ar fi fost cumpărat online.
În conformitate cu normele UE, comerciantul rămâne responsabil dacă un defect apare în termen de doi ani, dar cumpărătorii ar trebui să demonstreze – în al doilea an – că defectul nu este responsabilitatea lor.Noile reguli privind cumpărăturile vin după eliminarea blocării geografice pentru cumpărăturile online – restricțiile impuse de magazinele online pe baza naționalității, a locului de reședință sau a locului de conectare, care vor dispărea până la sfârșitul anului 2018.
Regulile uniforme noi asigură certitudinea juridică tuturor vânzătorilor, mari și mici, online și offline: „Acestea asigură condiții echitabile pentru întreprinderi, oferindu-le mai multă certitudine juridică și încredere pentru a se angaja în vânzări transfrontaliere. Prin înlăturarea barierelor juridice, susținem în special companiile noastre foarte mici, permițându-le să își asume o cotă echitabilă în comerțul electronic alături de giganți precum Amazon”, a spus raportorul pentru propunere, Pascal Arimont (PPE, Belgia) .
Normele se aplică bunurilor tangibile. În ceea ce privește bunurile digitale, noile norme la nivelul UE, care au fost aprobate de Parlament în noiembrie 2017, se află deja în faza de negociere dintre Parlament, Consiliu și Comisie (în trialog). În conformitate cu aceste reguli, cumpărătorii online vor avea dreptul la reparații sau rambursări în cazul în care jocurile, aplicațiile și melodiile cumpărate online în UE nu funcționează.