Reîncep negocierile pentru formarea noului Guvern! Florin Cîţu: Avem voturile necesare

Florin Cîțu

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Preşedintele PNL a anunţat, miercuri, că mandatul de negociere al partidului a fost flexibilizat. Primii parteneri de discuţie vor fi foştii colegi de guvernare din USR. Liberalii vor merge apoi şi la discuţii cu social-democraţii.

Florin Cîţu, preşedintele PNL, a oferit, miercuri, noi detalii cu privire la negocierile pentru formarea noului Guvern.

Se reface coaliţia de guvernare? PNL se aşează la masă cu USR

“Am flexibilizat mandatul, acum, negociem cu toate forțele democratice din Parlamentul României. Acum ne vedem cu colegii de la USR și vedem, după discuții, cum mergem mai departe. (…)

Mergem acolo să discutăm principii, să vedem ce au de spus și colegii noștri. Este, clar, un pas important făcut din partea noastră. Sunt câteva lucruri, avem, în primul rând, un program de guvernare foarte important. PNRR este, deja, negociat, lucrurile sunt pe masă”, a declarat liderul liberalilor.

Întrebat de către jurnalişti dacă va accepta nume de miniştri care au fost deja demişi de către el, referindu-se probabil la cazurile celebre Vlad Voiculescu sau Stelian Ion, preşedintele PNL a replicat: “Mergem să discutăm. O să vedem concluziile după ce discutăm”.

“Avem voturile necesare pentru a trece acest Guvern. De aceea, mergem să discutăm cu colegii noștri”, a mai precizat Florin Cîţu.

Va merge PNL la negocieri cu cei din PSD?

Preşedintele PNL a mai explicat, miercuri, că urmează să aibă loc discuţii şi cu liderii Partidului Social Democrat. Cîţu afirmă că nu se vor negocia niciun fel de măsuri populiste, iar premierul va trebui să fie neapărat dat de PNL.

“Bineînțeles! Discutăm și cu ei (cu PSD – n.red.). Avem obiective clare în programul de guvernare. Am negociat cu Comisia Europeană reforme clare, de la care nu abdicăm. Nu o să permitem niciun fel de formă de populism, care să arunce în aer stabilitatea financiară a României.

Avem lucruri foarte clare pe care o să le negociem. Am spus foarte clar că mergem cu un mandat de guvernare în jurul PNL, ceea ce înseamnă premier de la PNL”, a precizat Florin Cîţu.

Discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderul liberal a confirmat faptul că s-a sfătuit deja şi cu preşedintele Klaus Iohannis, însă nu a dorit să dezvăluie ce au discutat cei doi.

“Am discutat și cu președintele României. (…) Știți foarte bine că nu vă spun ce discut cu președintele României”, a spus Cîţu.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis se opune unei colaborări cu PSD, Florin Cîţu a răspuns: “Avem un mandat al PNL, care a fost flexibilizat, de a negocia cu forțele politice democratice. Acum ne vedem cu USR, apoi o să ne vedem și cu cei de la PSD”.