Reîncepe ”războiul gazelor” dintre Rusia și Ucraina? VIDEO

Rusia vrea ca Ucraina să accepte fuziunea companiei de stat Naftogaz cu Gazprom. În acest timp, Kievul dă de înțeles că este posibil să rupă contractul privind importul de gaze rusești.

Serghei Pravosudov, redactor șef Gazprom Magazine, spune că că autoritățile ucrainene nu au încotro și trebuie să accepte condițiile Moscovei. O eventuală creștere a prețului gazelor ar scumpi mărfurile ucrainene, iar industria nu ar mai fi deloc competitivă.

”Fie vor fi de acord să creeze un joint-venture, fie vor pierde dreptul de tranzit. Dacă doresc gaz ieftin, vor trebui să cedeze drepturile asupra conductelor. Dacă nu vor face acest lucru, vor trebui să plătească gazul la prețul pieței. Acesta va fi în jur de 380 de dolari pe mia de metri cubi începând din octombrie. E o certitudine că industria ucraineană este o mare consumatoare de energie în comparație cu cele europene. Așadar, mărfurile ucrainene vor deveni, inevitabil, mai scumpe”, a declarat Pravosudov.