Procesul reindustrializării se petrece fără ca vreun guvern să-şi propună acest obiectiv.
Încet, pe nesimţite, fără ca vreun guvern să-şi propună în mod explicit, a început reindustrializarea României.
Renault, Ford, Nokia, poate Mercedes, poate Voestalpine, pun câte un steguleţ pe harta industrială a României. Alte sute sau mii de companii mai puţin cunoscute, româneşti şi străine, au investit pentru a produce în România. La toate acestea trebuie adăugate numele mari, prezente în ţara noastră, din domeniul bancar. Yahoo, Microsoft sau Google, chiar dacă discret, pun piciorul tot mai ferm pe pământ românesc.
Sunt dintre cei care cred că economia românească creşte în mod sănătos şi viguros, iar direcţia în care mergem e cea bună. Ceea ce şi-a propus Ceauşescu se întâmplă acum, pe alte coordonate, şi cu alţi actori. Economia nu creşte acum numai datorită consumului intern.
Investiţiile străine directe şi exportul sunt alte două locomotive ale creşterii. Dar ele sunt interdependente: investiţiile străine vin pentru perspectivele de creştere ale cererii interne, salariile şi exportul cresc datorită investiţiilor. În 2008, România va exporta de aproape 35 miliarde euro, de peste trei ori mai mult decât vârful atins înainte de ‘89. Acesta e semnul clar că economia de acum nu mai suferă comparaţie cu cea de pe vremea lui Ceauşescu.
Aşa cum spuneam, procesul reindustrializării se petrece fără ca vreun guvern să-şi propună acest obiectiv. Ce trebuie să facă viitorul guvern, oricare va fi acela? Să preia din mers şi să gestioneze acest proces, trecându-l în mod clar printre priorităţile sale. Apoi, va trebui să menţină impozitele directe, pe muncă, pe salariu şi pe profit, la actualele nivele scăzute. În domeniul fiscal, în afară de retuşuri mărunte, mai e nevoie doar de o reducere mai accentuată a taxelor plătite de angajat şi de angajator; altfel spus, reducerea cheltuielilor cu înfiinţarea unui loc de muncă. Guvernul va trebui să mai aibă grijă de cifrele care ar putea să sperie un investitor: un deficit bugetar prea mare, o inflaţie în urcare şi un deficit extern în expansiune. În plus, va trebui să aloce masiv pentru infrastructură: să brăzdeze ţara cu autostrăzi şi şosele, să repare infrastructura feroviară. De asemenea, investitorul are nevoie de o justiţie în care să ştie că-şi poate găsi dreptatea. Ce nu ar trebui să facă? Să nu reducă în mod populist taxele indirecte, de consum, în principal TVA, care ar dezechilibra bugetul, în general să fie zgârcit cu banii publici, să nu permită administraţiei locale corupte să pună pe fugă investitorii.
Reindustrializarea României a început. Un guvern poate s-o încetinească sau să o grăbească. Dar, mai întâi, ar trebui să o treacă pe lista de priorităţi.
Capital – Editia nr. 20, data 21 mai 2008
