Acest lucru se poate datora apariției unei noi variante virale, cum ar fi Omicron și care, din cauza mutațiilor sale, este mai puțin recunoscută de sistemul imunitar. Apoi, ar putea fi vorba de o imunitate care a scăzut mult din momentul în care am fost infectați sau vaccinați ultima dată, scrie LifeScience.
Un studiu recent a arătat că două treimi dintre persoanele care au avut Omicron au fost infectate anterior cu o tulpină diferită. Aşa că este foarte posibil să ne reinfectăm cu Covid, iar Omicron face acest lucru şi mai probabil, afirmă experții.
Una dintre primele reinfectări raportate a fost la un bărbat de 33 de ani din Hong Kong. Infecția inițială a fost diagnosticată pe 26 martie 2020, a doua infecție, cu un virus distinct genetic, fiind diagnosticată 142 de zile mai târziu.
Riscul de reinfectare a crescut rapid după apariția variantei Omicron
De atunci raportările de reinfectare au devenit la ordinea zilei, mai ales după apariția variantei Omicron. Cercetările timpurii din Africa de Sud sugerează că riscul de reinfectare a crescut rapid și substanțial după apariția variantei.
După cum se știe, coronavirusul pătrunde în corp prin nas și gât. Imunitatea mucoasei acestor zone tinde să fie relativ de durată scurtă, în comparație cu imunitatea sistemică din întregul corp. Acest lucru poate explica de ce protecția împotriva unor forme severe ale bolii instalate în plămâni durează mai mult decât protecția împotriva infecțiilor.
Datele publicate anul trecut, în octombrie, în Marea Britanie arată că dintre 20.262 de britanici care au fost testați pozitiv pentru COVID-19 între iulie 2020 și septembrie 2021, au existat 296 de reinfectări – definite ca un nou test pozitiv la 120 de zile sau mai mult după un prim test inițial pozitiv – cu o medie de 203 zile între testele pozitive.
Iar riscul de reinfectare pare să fie fost mai mare începând din mai 2021, când Delta a început să devină variantă predominantă.
Reinfectările ne întăresc imunitatea?
Cu certitudine da, susțin experții. O singură infecție oferă o protecție împotriva infecției cu Omicron similară a două doze de vaccin, așa că este rezonabil să presupunem că reinfectarea va spori și mai mult imunitatea.
Dar nici o astfel de imunitate nu poate asigura o protecție de 100%. Există dovezi că oamenii se pot reinfecta de mai multe ori. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător, deoarece este cunoscut că și celelalte coronavirusuri provoacă reinfectări la fiecare câțiva ani.