Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la reînființarea PNL
Luni, pe 15 ianuarie, Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la reînființarea PNL.
”Astăzi aniversăm 34 de ani de la reînfiinţarea PNL, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, din 15 ianuarie 1990. La scurt timp după căderea regimului comunist, mai mulţi vechi liberali au format un grup de iniţiativă care a readus partidul pe scena politicii româneşti.
Din acest grup făceau parte personalităţi care, după instaurarea regimului impus de Moscova, şi-au continuat activitatea în exil sau au fost întemniţaţi pentru opiniile lor democratice”, a scris acesta pe Facebook.
Nicolae Ciucă a adăugat că PNL este cel mai vechi partid din Uniunea Europeană.
”Înfiinţat în 1875 prin unirea cluburilor liberale care activau încă din perioada paşoptistă, a jucat un rol esenţial în multiple momente ale istoriei naţionale, precum independenţa din 1877, Marea Unire din 1918, dezvoltarea economică din anii ’30 ai secolului trecut.
Toate acestea s-au petrecut în timpul mandatelor de prim-ministru ale unor liberali”, a continuat el.
Nicolae Ciucă a transmis că PNL continuă tradiția democratică, al cărei fir a fost reluat pe 15 ianuarie 1990, prin protejarea drepturilor civile, susținerea statului de drept și sprijinirea mediului de afaceri.
”Astăzi, PNL continuă tradiţia democratică al cărei fir a fost reluat în 15 ianuarie 1990.
Protejăm drepturile civile şi libertăţile individuale ale cetăţenilor, susţinem statul de drept, sprijinim mediul de afaceri şi promovăm creşterea capitalului românesc”, a conchis liderul liberal.
Nicolae Ciucă, șanse mari să devină următorul președinte al României
Amintim că Raluca Turcan, liderul PNL Sibiu și ministrul Culturii, susține că Nicolae Ciucă are toate șansele să fie o carte câștigătoare la alegerile prezidențiale, „nu doar pentru PNL, ci pentru România”.
Totodată, Turcan consideră că fostul director al SRI, Eduard Hellvig, ar trebui să primească un loc pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare, în cazul în care și-ar exprima dorința de a reveni în politică.
În cadrul emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, Raluca Turcan, a fost întrebată dacă Nicolae Ciucă va reprezenta o alegere de succes pentru PNL la alegerile prezidențiale.
Ministrul Culturii a afirmat că președintele PNL este un individ cu o carieră profesională solid construită, cu valori fundamentale. Potrivit ei, Ciucă reprezintă un activ pentru politică.
Iar în calitate de președinte al partidului, cu condiția ca echipa PNL să se mobilizeze și să promoveze valorile susținute de liderul partidului, are șanse să fie un succes, nu doar pentru PNL, ci și pentru România.
Turcan a adăugat că, în cazul în care fiecare membru al partidului se va uni în jurul strategiei asumate de PNL, partidul poate obține rezultate notabile la alegerile pentru Parlamentul European, chiar dacă acestea nu vor fi ușoare.
Întrebată dacă fostul director al SRI, Eduard Hellvig, ar putea deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, ministrul a afirmat că acesta ar trebui să primească un loc pe listele PNL, dacă și-ar exprima dorința de a reveni în politică.
Turcan a subliniat că Eduard Hellvig este o persoană valoroasă. Iar PNL ar trebui să încurajeze astfel de personalități să se implice în viața politică. Mai multe puteți afla aici.