Ultimele zile au fost dominate de disputele privind sumele care se vor aloca pentru despăgubirile la secetă, dar după schimburile de replici între ministerul agriculturii, asociațiile profesionale și presă, care au durat circa o săptămână, în sfârșit încep să se limpezesc apele, iar realitatea se prezintă fermierilor în toată realitatea rece a cifrelor și în cinismul și disprețul guvernanților.
Astăzi știm că ministrul agriculturii, domnul Oros, pentru a nu știu câta dată, se dovedește un Don Quijote în luptă cu morile de vânt, acestea din urmă fiind reprezentate de proiectele pe care și le asumă (puține cei drept) și nu reușește să le ducă la capăt în mod corespunzător.
Motivul nereușitelor ministeriale, este dat într-o mare măsură de lipsa de recunoaștere în activul de partid, unde funcția domniei sale de vicepreședinte a partidului de guvernământ se pare că nu înseamnă nimic în ecuația luării deciziilor.
Domnul ministru Oros și în bună măsură, echipa de conducere care îl însoțește zilnic la minister pentru a nu fi singur, nu au expertiza și experința organizatorică necesară unei astfel de instituții, după cum se afirmă și se constată din păcate de către tot mai mulți fermieri, iar faptul că domniile lor, oficialii de la agricultură fac și politică, nu înseamnă că automat au dobândit aptitudini organizatorice și de management, care necesită și altceva decât participarea la ședințe de partid, iar ca aptitudini personale necesită mai mult decât agresivitate, dispreț față de alte poziții și opinii sau lipsa unei verticalități a atitudinii și deciziei ministeriale.
Înainte de a prezenta pe scurt situația despăgubirilor de secetă, trebuie menționat că până la acest moment conducerea ministerului agriculturii a fost incapabilă de a genera o strategie, sau măcar enumerarea unor idei, afară de cele rezultate în urma unor ,,șuete” realizate sub forma unor vizite de ,,lucru”, idei care ar trebui să așeze pe baze solide și de perspectivă agricultura românească. Spun asta deoarece în această perioadă au început consultările pentru noul Program Național Strategic, consultări care sunt organizate într-un mod discret și care frizează chiar și ocultismul inspirat de lojile masonice, doar că ministerul este o instituție publică și pentru politici publice. Apropo, DE CE NU FACEM PUBLICE ACESTE CONSULTĂRI PRIN TRANSMISII LIVE PE INTERNET? Unele guri spun că datorită limbajului nu tocmai academic. Oare așa să fie, chiar nu avem o scuză mai bună?
Pentru a realiza aceste politici publice, trebuie să te apleci asupra situației în mod obiectiv, profesionist și împreună cu cei care te pot ajuta, nu numai cu cei care doresc să se bage în seamă ca și cunoscători ai agriculturii, dar care poate ori nu se pricep, ori având doar alte interese, iar din păcate experiența ultimilor ani de activitate nu îi recomandă pe aceștia cu nimic în realizarea unei propuneri de strategie pentru agricultura românească.
Atitudinea mai nouă a guvernanților este de a acuza fake news-urile, dar din majoritatea informațiilor vehiculate în presă, legate de agricultură și care îndeplinesc aceste criterii, cred că peste 80% sunt ale ministrului agriculturii, domnul Oros, care este campionul absolut al ultimilor luni, în a-și lua angajamente pe care nu le poate respecta din multe motive, iar acestea le-am prezentat și în alte luări de poziție. Diferența procentuală a informațiilor neadevărate este în mod covârșitor a colegilor domniei sale, dar nu prea mai contează. Spun că majoritatea sunt ale domniei sale, fiindcă trebuie recunoscut că principalul partid de opoziție, PSD, a fost incapabil, fiindcă nu a vrut sau nu a putut, să ia o poziție solidă și consistentă pe această temă a secetei în agricultură, iar afară de vreo două voci singulare, altele decât ale domnului Daea, care personal cred că ar trebui să vorbească mai rar, nu am văzut nimic, iar mie această situație îmi spune că vorbim de același dezinteres față de agricultră și fermieri.
Mai mult, lipsa de viziune politică legată de agricultură a celor care conduc sau doresc să conducă PSD de aici înainte este lamentabilă și arată lipsa de pregătire solidă în domeniul administrării problemelor țării, lucru care de altfel se vede și în situația prezentă din acest sector, care trebuie să fim corecți și să recunoaștem că nu se datorează doar ultimelor 8 luni.
Chiar dacă domnul ministru Oros dorește să facă tot ce depinde de domnia sa, ca să nu remarcăm nerealizările guvernărilor anterioare, lucru care pare să îi iasă din plin, guvernări ale PSD, PNL sau împreună prin struțo cămila USL, totuși acestea sunt și nu puține, fiindcă așa cum am mai spus, până astăzi cei care au condus agricultura nu au reușit să gândească o strategie a acesteia sau nu ne-au spus și noua cum arată.
Dar să derulăm pe scurt firul evenimentelor prin redarea unor secvențe a luărilor de poziție de-a lungul timpului, astfel încât toată lumea care dorește să cunoască realitatea, să o aibe la dispoziție argumentată, iar aici mă refer la pozițiile oficialilor guvernamentali.
Începem cu o declarație a ministrului agriculturii, unde domnia sa arăta – „Pentru despăgubirile la secetă se vor oferi sume considerabile. Nu putem avansa acum o valoare, nu vrem să creăm expectanţe. Am spus încă de la începutul acestui fenomen că vom despăgubi pe toţi cei care au avut pierderi din cauza acestei secete, care, spun specialiştii, nu a mai fost întâlnită în ultimii 40-50 de ani. Echipele care constată dimensiunea pagubelor lucrează inclusiv sâmbăta şi duminica, astfel încât, până pe 15 iunie, să fie centralizate toate datele privind suprafeţele, culturile şi locaţiile acestora, pentru a gândi o schemă de sprijin pentru despăgubiri. Ei nu au mai fost despăgubiţi în ultimii zece ani niciodată pentru secetă”, a declarat ministrul Oros, într-o conferinţă de presă.*( DC BUSSINES 29 mai 2020).
Dacă ne uităm la prima parte a declarației, domnul ministru vorbea cu o lejeritate dată de motive doar de dânsul știute, dar care s-au dovedit a nu avea legătură cu realitatea, despre sume considerabile, care între timp au devenit mizerabile, în condițiile în care eram în plină pandemie, iar sarabanda cheltuielilor mai mult sau mai puțin necesare începuseră la nivel guvernamental.
Ulterior, ministrul de resort a spus cu o altă ocazie : „În momentul când vom avea evaluările, vom şti exact care sunt suprafeţele pe judeţe, pe localităţi şi pe fermieri şi, atunci, vom stabili şi suma care va fi de la bugetul de stat – şi va fi printr-o rectificare de buget, pe care o s-o facem în cursul acestei luni, pentru că noi dorim să dăm, aşa cum este normal, aceste sume înainte să înceapă campania de toamnă, ca fermierii să poată utiliza aceste sume„. (Bursa 03 iulie 2020)
Vazând domnul Oros, ministru al agriculturii, că ,,glumele” dânsului sunt crezute sau acceptate de liderii asociațiilor profesionale, a zis să le accentueze și astfel a mai venit cu două declarații care s-au dovedit a nu avea legătură cu realitatea din agricultura românescă, dar ce mai conta, iar acestea erau după cum urmează – ,,27 iulie 2020: Adrian Oros, ministrul Agriculturii: “Dorința mea este ca până la finele lunii august să dăm aceste despăgubiri. Eu aș dori și mai repede.”
Iar apoi fiindcă îi era frică că nu a priceput toată lumea, a venit și cu următoarele explicații – ,,31 iulie 2020: “Anul acesta vom acorda și despăgubiri, exact așa cum am spus. În primul rând despăgubiri pentru secetă pentru culturile care au fost afectate. Deja proiectul Ordonanței de Urgență a fost elaborat, a fost trimis la Bruxelles. Comisia l-a aprobat, iar acum așteptăm rectificarea bugetară” – (AGRIMANET 18 august 2020).
Totul a culminat cu ,,măreața și excepționala” discuție din ședința de Guvern, dedicată printre altele și rectificării bugetare, demnă de revista URZICA, unde protagoniștii principali au fost primul ministru, domnul Orban și ministrul său (încă, dar sperăm și ne rugam, nu pentru mult timp) al agriculturii, domnul Oros, cu un participant în rol secundar, adică ministrul finanțelor, domnul Câțu, dialog pe care îl redăm în continuare:
,, Ludovic Orban: Bine. (…) Domnule ministrul Oros, la agricultură, că aici am avut mai multe dezbateri cu reprezentanții organizațiilor profesionale, reprezentanții fermierilor și am stabilit că vom acorda niște…, în primul rând despăgubirile pentru cei afectați de secetă și celelalte măsuri de sprijin. Cum stăm cu…?
Adrian Oros: Da. Dacă ne raportăm la situația actuală, adică creșterea bugetului agricultorii cu 3,1 miliarde de euro, din care 2,1 miliarde de lei sunt plăți APIA în avans, care or să fie rambursate în 5 ianuarie anul viitor, am mai avea nevoie pentru a face despăgubirile pentru secetă și pentru a compensa pierderile datorate evoluției covid și în sectorul zootehnic de aproximativ 380 de milioane lei.
Ludovic Orban: 380 de milioane…
Adrian Oros: 380 de milioane de lei.
Ludovic Orban: Deci pentru secetă şi despăgubirile din…
Adrian Oros: Secetă şi acoperirea, compensarea pierderilor datorate evoluţiei…
Ludovic Orban: Putem să le scădem din suma alocată în fondul de rezervă 300 de milioane să creștem bugetul Ministerului Agriculturii?
Florin Cîţu: Putem să facem acest lucru.
Ludovic Orban: În regulă. Deci.., dar cu aceşti bani vă descurcaţi, da? 300 de milioane şi mai vedem.
Adrian Oros: Da.
Ludovic Orban: Acum vă mai uitaţi un pic şi prin bugetul pe care îl aveți și identificați unde sunt posibile excedente, astfel încât să asigurăm resursele financiare pentru toate plățile pe care ne-am angajat că le facem.
Adrian Oros: Da. Mulţumim, domnule prim-ministru. (stenograma Guvern 14 aug 2020)
Nici nu s-a sfârșit bine ședința de Guvern, unde bâlbele ministrului agriculturii au rămas antologice și vor constitui un etalon al nepregătiri unei luări de poziție și domnia sa, ca să fie tabloul neputinței și nerealizării complet, a dorit sau a fost obligat, nu știu, să ia cuvântul la conferința de presă ulterioară, unde a spus celebrul discurs (scurt cei drept, dar sufficient) care l-a făcut cred și pe Martin Luther King să se răsucească pe o parte pentru a-l auzi mai bine – ,,Deşi anul acesta este un an foarte dificil, constrângerile bugetare sunt foarte mari, în ciuda fake news-urilor lansate în ultimele zile, mai ales azi, de cei obişnuiţi să vândă iluzii, şi care au adus securitatea alimentară a României la cheremul câtorva traderi, azi, în şedinţa de guvern, bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost suplimentat cu 3,445 miliarde de lei. Acest lucru ne permite să acordăm despăgubiri pentru secetă, aşa cum am promis şi cum nu s-a mai făcut de mulţi ani. (Brefing dupa sedinta de Guvern 14 aug 2020).
După căteva zile, vine din nou domnul ministru Oros cu ,,bomba” prin care confirmă temerile fermierilor că despăgubirile de secetă promise au niște ,,mici probleme”, în sensul că suma alocată nu este toată, iar acordarea se va face în rate – ,, Am analizat și am decis ca din suma totală primită de Ministerul Agriculturii, respectiv 3,455 miliarde de lei, 850 milioane lei să fie direcționați pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă, în luna septembrie, iar restul banilor să fie dirijați către zootehnie, către programele în derulare care trebuie finanțate, către restul sectoarelor care au avut de suferit în acest an. La rectificarea bugetară din luna octombrie vom asigura și restul de bani pentru fermierii afectați de secetă. De asemenea, analizăm ce se întâmplă și cu culturile de primăvară, pentru că sunt județe și suprafețe însemnate cu porumb, floarea-soarelui calamitate. Știu că sumele prevăzute pe hectar ca despăgubiri sunt mici, nu sunt suficiente, însă acum bugetul statului nu poate suporta mai mult”, a declarat Adrian Oros. (Revista Fermierului 18 aug 2020)”.
Faptul că domnul Oros a declarat la Cluj (pe 15 august 2020) că în câteva zile vor intra banii în contul fermierilor, iar apoi cele câteva zile înseamnă după ,,10 septembrie” prin declarația dânsului de la Tulcea, nici că mai contează (nu sunt declarațiile domniei sale niște fake news-uri?), asta arătând că domnia sa încă nu are cunoștință despre circuitul documentelor în cadrul aparatului de stat.
Vuietul creat în rândul fermierilor a fost impresionant, ceea ce arată ,,profunzimea” celor spuse de domnul ministru al agriculturii, care a reușit în ,,mod genial” să își bată joc de aceștia, în condițiile în care le-a vândut doar gogoși și iluzii, pavându-le drumul spre Iad, iar încercările prin care trec acești oameni nu le doresc nici celui mai mare dușman.
Din motive care îmi scapă, cred că cineva în mod greșit l-a sfătuit pe domnul Președinte să intervină în apărarea unui ministru care nu a făcut nimic din ce a promis fermierilor, atât public cât și în sedințele purtate cu reprezentanții acestora. Cred că ar fi un lucru foarte bine primit de către fermieri, dacă domnul Iohannis ar da curs cererilor venite de la unele organizații ale acestora, cum este PRO AGRO și ar pune ,,o vorbă bună” la primul ministru, pentru demiterea de urgență a ministrului agriculturii.
Ar mai fi câteva aspecte de menționat pornind de la modul cum a fost redactată nota de fundamentare inițială pentru rectificarea bugetului unde se prevede -,,Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +2.995,4 milioane lei. Se propune alocarea suplimentară a 3,0 milioane lei pentru plata sumelor stabilite prin sentințe judecătorești definitive și irevocabile; 64,3 milioane lei pentru sprijinirea producătorilor agricoli; 740,8 milioane lei pentru activitatea de reproducție la speciile suine și păsări, precum și pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații; 2.187,3 milioane lei pentru efectuarea, începând cu data de 15.10.2020 a plăților în avans pentru campania 2020, în procent de până la 85%, a măsurilor de agromediu și climă finanțate din FEADR în cadrul PNDR 2014-2020;”
Pornind de la acest text care a stat la baza agitației, îmi permit să pun și eu câteva întrebări suplimentare, la care bănuiesc că nu se va inghesui nimeni să răspundă:
- Poate cineva de la MADR sau Min Finațelor să facă publică o notă după modelul de mai sus cum s-au alocat de fapt sumele de la ministerul agriculturii în urma rectificării realizate?
- 300 milioane lei au fost primiți pentru despăgubiri de la domnul Oros în mod excepțional. Ceilalți 500 milioane de lei, până la suma de 850 milioane lei disponibilă pentru despăgubiri de unde se iau? Au fost tăiate de la alte categorii, poate crescătorii de animale?
- De ce s-au alocat banii pentru avansul la subvenția pe suprafață , când ar fi trebuit să se știe că nu se poate acorda anticipat, în condițiile în care nu există derogări la un regulament european, decât prin aceeași procedură de adoptare, ceea ce era improbabil?
- Au fost mințiți reprezentanții fermierilor cu faptul că acordarea a încă 50 milioane de euro, completare a sumei pentru despăgubiri ar duce la afectarea ratingului de țară, deoarece s-ar depăși deficitul?
- Apropo, care deficit, în condițiile în care se previzionează peste 8%? 50 milioane euro în plus nu modifica nici a doua cifră după virgula cifrei reprezentând deficitul.
- Oare de ce ministerul agriculturii de pe 30 iulie până în prezent nu a obținut avizele pentru OUG de acordare a despăgubirilor, în condițiile în care sosise aprobarea de la Comisie și sumele aprobate nu mai puteau fi modificate ?
Cred că este de prisos să sperăm la explicații, poate iar doar la acuze care arată lipsa de viziune în rezolvarea problemelor, care se puteau rezolva simplu și eficient, dacă s-ar fi dorit, dar personal nu cred.