Adevărul despre relația dintre Jean Paler și Alexandru Arșinel

Jean Paler a discutat despre legătura sa cu Alexandru Arșinel și Stela Popescu. Acesta a precizat că nu îi poartă pică regretatului actor pentru că nu l-a ajutat atunci când avea nevoie.

Cu aproximativ 7 ani în urmă, după ce trecuse deja prin două atacuri de cord și se afla într-o situație financiară precară, Jean Paler avea speranța că prietenul său, Alexandru Arșinel, îl va reangaja la Teatrul de Revistă Constantin Tănase.

În ciuda așteptărilor sale, nu doar că acest lucru nu s-a întâmplat, dar regretatul actor i-a adresat atunci o replică aspră. Cu toate acestea, Jean Paler subliniază că nu a purtat niciodată resentimente față de Alexandru Arșinel.

Acesta a mai spus că s-a supărat pe moment, însă știa că o parte din spusele lui Alexandru Arșinel erau adevărate.

„Doamne ferește, lui Sandu, pentru că așa îi spuneam, lui Sandu niciodată, Stelei, nimănui, absolut nimănui. Nu sunt un om care port pică și ranchiuni, nu mi-a plăcut sentimentul de a purta ranchiună cuiva. Sentimentul ăsta nu-mi aparține. M-a întristat că a spus lucrul ăsta, dar m-a întristat doar 30%, să vorbesc procentual, pentru că 70% avea dreptate. Nu m-am ținut de teatrul Constantin Tănase, cu toate că ei au tras permanent de mine, alergând după bani, să fac bani, și având atât de multă treabă peste tot. Am tot ciugulit, sunt o ciugulitoare’, a mărturisit Jean Paler.

Motivul din spatele conflictului

Jean Paler se confruntă de mulți ani cu probleme de sănătate, având în prezent cinci stenturi la inimă. Cu toate acestea, actorul a continuat să joace în mod constant, chiar dacă starea sa de sănătate a cerut perioade de repaus total.

La un anumit moment, artistul comic, care cheltuia o parte semnificativă din veniturile sale pe medicamentele pentru inimă, i-a solicitat lui Alexandru Arșinel să îl reangajeze.

Chiar dacă inițial a fost de acord, mai târziu, conducătorul Teatrului de Revistă Constantin Tănase și-a schimbat părerea.

Alexandru Arşinel a declarat într-un interviu pentru Click că nu crede că Jean Paler se poate angaja ferm undeva şi să poată să presteze mereu.

El menționa că acesta merge pe alte ‘gajuri’ mai bune, iar salariul la teatrul lor este mic.

’’Nu cred că Jean se poate angaja ferm undeva şi să poată să presteze mereu. El merge pe alte ‘gajuri’ mai bune, salariul la teatrul nostru este mic. Trebuie să respecţi un anumit program, iar el este solicitat şi în alte părţi. Am fost în Israel şi cineva îmi spunea că a avut mare succes acolo. Chiar îmi ziceau: ‘Noroc că a fost Paler aici!’’, se arată în interviul anterior.

Jean Paler
SURSA FOTO: Youtube

Jean Paler, dezamăgit de regretatul actor

La acea vreme, actorul a resimțit o dezamăgire față de comentariul lui Alexandru Arșinel. De asemene, el a fost dezamăgit și de faptul că nu a primit sprijin.

Jean Paler și-a exprimat surprinderea sa față de replica aspră primită de la maestrul Sandu. De asemenea, a recunoscut că a fost profund întristat de aceasta.

În timp ce se afla în spital la Brașov, Arșinel a declarat într-o emisiune TV că:

  • Paler rămâne asociat Teatrului Tănase
  • este binevenit oricând, mai ales că a colaborat anterior cu acea instituție, după Revoluție.

’’Nu mă aşteptam ca maestrul Sandu să-mi dea o replică atât de usturătoare, m-am întristat amarnic. Eram convins că îmi va întinde o mână de ajutor. Ciudat este că, atunci când mă aflam pe patul de spital, la Braşov, Arşinel a declarat la o emisiune TV că eu rămân al Teatrului Tănase şi că oricând sunt binevenit, cu atât mai mult cu cât mai lucrasem acolo, după Revoluţie. Poate că cineva i-a spus că o duc foarte bine cu banii, dar nu este deloc aşa, joc peste graniţă doar când şi când, şi nu pe bani mulţi’’, spune acesta.