De fapt, pe la uși se specula încă din momentul intrării ei în Familia Regală în 2017, că relația lui Meghan Markle cu socrii ei, Regele Charles al III-lea, la acea vreme Prințul Charles, și soția sa, Camilla, au fost destul de tensionate.
Tabloidele susțineau că Meghan și Camilla erau mai tot timpul la cuțite, potrivit Newsweek.
De la acuzațiile conform cărora Camilla ar făcut o glumă deplasată cu privire la textura părului viitorilor copii ai lui Meghan și Harry și până la informațiile privind porecla grosolană pe care i-ar fi dat-o lui Meghan după ce ducii de Sussex au spus adio Familiei Britanice, Camilla s-a aflat mereu în centrul unor speculații privind relația tensionată cu Meghan.
Newsweek trece în revistă ce a spus regina Camilla despre Meghan Markle.
Prințul Harry i-a prezentat-o pe Meghan Markle reginei Camilla în același timp în care i-a prezentat-o și tatălui său, regele Charles, în primele etape ale relației lor.
Prima întâlnire a decurs bine
În cartea de memorii ”Spare”, Harry a povestit că relația lui cu mama sa vitregă a fost întotdeauna una rece, iar când a adus-o pe Meghan la Clarence House, pentru a o prezenta familiei, i-a spus să nu facă o reverență în fața viitoarei regine.
Harry susține că prima întâlnire a decurs bine, Camilla, o mare iubitoare de animale, fiind emoționată de poveștile lui Meghan despre câinii ei, Guy și Bogart. Harry dezvăluie puține lucruri despre relația lui Meghan cu mama sa vitregă, dar amintește un anumit episod, când Meghan i-a cerut sfatul Camillei pentru că începuse să devina ținta știrilor din tabloide.
„Între timp, Meg a contactat-o pe Camilla, care a încercat să o liniștească spunând că așa a procedat mereu presa cu noii veniți, că totul va trece și că, până acum ea, Camilla, a fost personajul negativ”, a scris el, făcând aluzie la inutilitatea sfaturilor.
Meghan nu a comentat nimic despre Camilla în interviul cu Oprah Winfrey din 2021 sau în serialul Netflix din 2022.
Pierderea Americii este câștigul nostru și suntem cu toții încântați
Ducesa și regina au fost fotografiate ultima dată împreună la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, în septembrie 2022. Meghan nu a participat la ceremonia de încoronare a lui Charles și a Camillei, din luna mai.
După anunțul logodnei lui Meghan și Harry, în noiembrie 2017, Camilla (pe atunci ducesa de Cornwall) a făcut primul comentariu despre viitoarea sa noră. Ea a declarat în fața camerelor că este „absolut încântată” că Harry și Meghan se căsătoresc.
„Este extraordinar și, așa cum am mai spus, pierderea Americii este câștigul nostru și suntem cu toții încântați”, a spus ea.
„După cum puteți vedea, sunt atât de fericiți și, acum când suntem înconjurați de multe vești proaste, este o adevărată bucurie să avem câteva vești bune. Da, repet, suntem încântați”, declara Camilla.
Cu toții ne-am întrebat ce se va întâmpla în continuare
Următorul comentariu al Camillei cu privire la Meghan a fost făcut în timpul unei apariției la un post de știri britanic, după nunta regală. Înainte de ziua nunții, Meghan s-a confruntat cu un atac mediatic, după ce tatăl ei, Thomas Markle, a suferit un atac de cord, absentând de la ceremonie. În locul lui, Meghan a fost condusă la altar de regele Charles.
Într-un comentariu făcut la acel post de știri, Camilla părea să sugereze imprevizibilul de dinaintea nunții.
”A fost o zi minunată. Totul a mers bine. Cu toții ne-am întrebat ce se va întâmpla în continuare, apoi totul a mers bine”, a spus ea.
„Este plăcut să trăiești un moment înălțător, decât unul deprimant”, a continuat ea. ”Totul a fost perfect, inclusiv vremea, care nu putea fi mai bună. A fost o zi frumoasă”, a continuat Camilla.
O să vă fie dor de Harry și Meghan?
Următorul comentariu al Camillei a fost făcut la două zile după ce despărțirea cuplului Harry și Meghan de Familia Regală a fost anunțată oficial de regina Elisabeta a II-a.
O declarație a fost emisă de la Palatul Buckingham pe 18 ianuarie 2020, în care se spunea că „după multe luni de conversații și discuții recente”, regina și cuplul au convenit că cei doi se vor „retrage” de la îndatoririle regale pentru a-și urmări independența financiară.
Două zile mai târziu, Camilla a participat la un angajament public, la un hospice din Anglia, unde i s-a pus o întrebare despre fiul ei vitreg și soția lui, pe fondul tensiunilor din familie.
„O să vă fie dor de Harry și Meghan?” a întrebat un reporter, la care ea a răspuns simplu: „Hmm, desigur”.