Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, se află luni şi marţi în vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a acestei ţări, Sahiba Gafarova.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, se află luni şi marţi în vizită oficială în Republica Azerbaidjan. În prima zi a vizitei, luni, Marcel Ciolacu va avea, la Baku, o întrevedere cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, după care va participa la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Monumentul Torţa Eternă.
Potrivit unui memorandum aprobat de conducerea Camerei Deputaţilor, „vizita va constitui un moment de referinţă pentru consolidarea dialogului parlamentar cu forul legislativ omolog de la Baku şi va contribui la dezvoltarea cooperării româno-azere, precum şi la promovarea proiectelor de interes comun”.
Ciolacu va vizita locul unde a fost forată prima sondă de petrol din lume
Tot luni, preşedintele Camerei Deputaţilor va avea întâlniri cu Sahiba Gafarova, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Azerbaidjan, cu Mikayil Jabbarov, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SOCAR, şi cu Rovshan Najaf, preşedintele SOCAR.
Ciolacu va vizita marţi terminalul „Sangachal” şi locul unde a fost forată prima sondă de petrol din lume. Va vizita, de asemenea, Centrul „Heydar Aliyev” şi „Azerkhalcha OJSC”. În programul vizitei oficiale sunt prevăzute ceremonii de depunere a unor coroane de flori la Aleea Martirilor, la mormântul şi monumentul Liderului Naţional Hey dar Aliyev şi la Monumentul din Baku al compozitorului român George Enescu.
Cine îl va însoți pe liderul PSD
Preşedintele Camerei Deputaţilor va fi însoţit de vicepremierul Kelemen Hunor, de Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului României, Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, precum şi de o delegaţie formată din membrii conducerii Transelectrica S.A. şi Transgaz.
La începutul lunii februarie, și președintele Klaus Iohannis s-a aflat în Azerbaidjan, în capitala Baku, unde s-a întâlnit cu omologul său azer, Ilham Aliyev. Cei doi șefi de stat au discutat despre energie, transporturi, comerț, investiții, digitalizare, agricultură, educație și cultură.
Iohannis a vizitat la începutul lui februarie Azerbaidjanul
Vizita Președintelui Klaus Iohannis la Baku a avut loc în continuarea convorbirilor foarte bune avute cu Președintele Ilham Aliyev, la București, în data de 17 decembrie 2022, cu ocazia participării celor doi șefi de stat la ceremonia semnării Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi.
Trebuie spus că Republica Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relațiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, în anul 2009, ambele state confirmând deschiderea și interesul pentru aprofundarea acestuia, precum și pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional.