Întrebat care sunt principalele amenințări pentru Balcanii de Vest, Djukanovic a spus că progresul a fost pus sub semnul întrebării în întreaga regiune și acest lucru s-a întâmplat şi din cauza intereselor mari care se ciocnesc din nou în Balcani.
„Aceasta nu este nicio noutate: în istorie noi am fost mereu folosiţi ca monedă de schimb în negocierile pentru soluţionarea problemelor care apar între marile puteri”, a spus şeful statului muntenegrean.
Un alt fapt este că începând cu anii 1990 se perpetuează trei probleme care otrăvesc regiunea: Macedonia este paralizată din 2008, conflictul dintre Serbia și Kosovo al cărui rezultat final nu este cunoscut de nimeni, precum şi o Bosnie-Herţegovina disfuncțională.
„Noile negocieri între președintele Serbiei și cel al Kosovo creează o nervozitate suplimentară în regiune. Instabilitate este sporită de recenta deteriorare a relațiilor dintre Serbia și Croaţia. Mă tem că această evoluție dă un impuls celor care susțin o Serbie Mare. Unii dintre ei încep din nou cu negarea independenței Muntenegrului afirmând că Serbia are un drept natural asupra Muntenegrului. O astfel de retorică este periculoasă într-un moment de instabilitate, instabilitate la care am putut asista şi în anii nouăzeci” a precizat acesta.
Întrebat dacă susține ideea conform căreia apropierea Serbiei de Kosovo s-ar putea face prin schimbul de teritorii, Djukanovic a afirmat că eventuala menţionare a schimbului de teritoriu este o idee complet nouă și că ar trebui să se aibă grijă şi să nu se provoace un „efect de domino“ în regiune.
„Pentru o lungă perioadă de timp acest subiect a fost un subiect tabu deoarece ne amintea de experiența neplăcută din anii nouăzeci. După încheierea războaielor, în regiune cel mai mult s-a vorbit despre multiculturalism și democrație inter-etnică. Este adevărat că unele capitale occidentale şi-au schimbat opinia, chiar foarte explicit. Cu alte cuvinte, au venit alte vremuri. Eu cred că ar trebui să se păstreze vigilența și să se asigure că nu se creează un precedent care va provoca un efect de domino în regiune. Să așteptăm decizia celor doi președinți”, a conchis Djukanovic.RADOR