Maia Sandu nu crede că relaţii ruso-moldovene au fost vreodată bazate pe respect reciproc

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit despre relaţia pe care ţara sa o are cu Federaţia Rusă, subliniind faptul că niciodată relaţiile dintre Moldova şi Rusia nu au fost bazate pe respect.

„Dacă vă amintiţi, atunci când am venit la putere, am spus că ne dorim o relaţie pragmatică şi bazată pe respect reciproc cu Federaţia Rusă.

Aceste declaraţii le-am făcut înainte să înceapă războiul, înainte ca Federaţia Rusă să atace Ucraina, dar trebuie să recunoaştem că nu am avut niciodată o relaţie bazată pe respect reciproc, oricât de multe eforturi nu s-au făcut aici, în Moldova”, a afirmat Maia Sandu la TVR Moldova, potrivit newsmaker.md.

Maia Sandu a explicat şi pe ce se bazează atunci când face aceste afirmaţii, enumerând:

  • prezenţa ilegală a militarilor ruşi, timp de 30 de ani, pe teritoriul Republicii Moldova,
  • embargourile impuse,
  • şantajul energetic,
  • finanţarea ilegală a partidelor politice,
  • amestecul în treburile interne ale Moldovei,
  • declaraţiile ameninţătoare ale Rusiei, care au fost tot mai dese în ultima perioadă.

Kremlinul şi-a arătat adevărata faţă periculoasă după debutul războiului

Liderul de la Chişinău a amintit şi despre părăsirea Acordului privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI), acord pe care Maia Sandu l-a catalogat drept „inutil” pentru ţara sa.

„Niciun acord pe care l-am avut, inclusiv cu CSI, nu ne-a permis să obţinem un tratament respectuos din partea Federaţiei Ruse. Şi atunci ce facem?

Acest război a arătat şi mai mult faţa adevărată a Kremlinului şi cât de periculoasă este. Este timpul să facem această analiză şi să spunem direct ce avantajează şi ce nu avantajează cetăţenii Republicii Moldova.

Noi luăm deciziile în interesul cetăţenilor. Da, suntem o ţară mică, dar asta nu înseamnă că oamenii noştri nu trebuie respectaţi”, a mai precizat Maia Sandu în interviul acordat TVR Moldova.

Rusia transmite că se simte legată istoric de Republica Moldova şi respecta toţi oamenii din această ţară

Reacţia Moscovei nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a acuzat-o public pe Maia Sandu că minte, afirmând că Rusia a tratat întotdeauna „oamenii acestei ţări minunate” cu respect.

„Din nou minciuni. Întotdeauna am respectat această ţară şi oamenii ei, de care suntem atât de legaţi din punct de vedere istoric. Şi am simţit întotdeauna că este reciproc. (…)

De respect reciproc faţă de oamenii acestei ţări minunate, cărora le-a fost luată chiar şi limba, nu dă dovadă actuala preşedintă al Moldovei, deţinătoare a paşaportului românesc, şi pseudo-politicienii similari, manipulaţi rău-voitor”, a fost replica Mariei Zaharova, postată pe contul său de Telegram.