Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a estimat miercuri, într-un mesaj pe Twitter, că relaţiile ruso-americane sunt la ora actuală mai proaste ca oricând, chiar mai proaste decât în timpul Războiului Rece. El afirmă, însă, disponibilitatea SUA de a ajuta Rusia să depăşească dificultăţile economice, dar cu condiţia opririi 'cursei înarmării', un mesaj aparent mai conciliant, după ce mai devreme a avertizat Moscova, prin intermediul aceleiaşi reţele de socializare, să se pregătească pentru rachetele pe care armata americană le va lansa asupra Siriei, informează AFP şi dpa.
'Relaţiile noastre cu Rusia sunt acum mai proaste ca oricând, inclusiv decât în perioada Războiului Rece. Nu există niciun motiv pentru aceasta. Rusia are nevoie de noi pentru economia ei, ceea ce ar fi foarte uşor de făcut, şi avem nevoie ca toate naţiunile să lucreze împreună. Să oprim cursa înarmării?', a scris Trump pe reţeaua de socializare.
Acest mesaj survine la scurt timp după un altul în care preşedintele american avertizează Moscova că urmează riposta SUA, după ce zeci de civili au fost ucişi sâmbătă în apropiere de Damasc în urma unui atac chimic pus de statele occidentale pe seama regimului preşedintelui Bashar al-Assad aliat cu Rusia.
'Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente ('smart'). Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze ('Gas Killing Animal'), care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere', a scris Trump pe Twitter, el replicând astfel şi declaraţiei ambasadorului Rusiei în Liban, Aleksandr Zazipin, care a spus că Rusia va doborî orice rachetă americană ce ar fi lansată către Siria. Agerpres.