Religia, războiul şi bacteriile
Cum Berlinul avea nevoie de un aliat pentru a diminua presiunea Antantei, a fost suficient un bombardament al vaporului cu echipaj german şi războiul a cuprins şi Marea Neagră. Fanatismul religios a dus la eliminarea oricărei urme de raţiune şi Imperiul otoman a fost silit să mobilizeze 2.873.000 de militari pentru a face faţă fronturilor din ce în ce mai lungi şi bilanţul a fost unul sumbru: 771.884 de morţi.
Au mai fost înregistraţi 145.104 prizonieri şi 500.000 au dispărut fără să se cunoască şi cauza. Soldatul otoman a primit ajutoare din partea germanilor, dar starea materială a armatei sultanilor era mai mult decât jalnică. Tunurile foloseau acum proiectile umplute cu explozibili puternici şi rănile provocate erau cumplite. 234.772 de luptători au fost scoşi definitiv din luptă din cauza schijelor colţuroase.
Religia monoteistă putea să oţelească sufletul militarilor şi să nu mai ţină cont de greutăţi şi suferinţe
Religia monoteistă putea să oţelească sufletul militarilor şi să nu mai ţină cont de greutăţi şi suferinţe, dar lipsa de interes pentru serviciul sanitar nu poate să fie uitată. Conducătorii au dispreţuit pericolul reprezentat de agenţii patogeni şi maladiile au bântuit cum au vrut. Moartea se prezenta sub diferite forme, dar cele mai bune instrumente au fost bacteriile asasine. Au murit de boli 466.759 de militari de toate gradele. Imperiul otoman practic a fost înfrânt de forţa microbilor şi mai puţin de armele moderne.
Germenii de toate tipurile au slăbit diviziile turceşti şi au deschis drumul forţelor britanice, ofiţerii englezi fiind mai atenţi la infecţiile ce intrau în rândul militarilor. Religia nu are putere în faţa agenţilor infecţioşi cu o virulenţă deosebită şi chiar favorizează epidemiile prin adunarea credincioşilor în număr mare.
