Conform celor spuse de către medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Universitar din Debrecen, Remdesivirul fabricat în Ungaria este utilizat cu succes în cadrul unității medicale respective.
István Várkonyi a comunicat că până în prezent 125 de bolnavi de coronavirus au fost cooptaţi în studiile clinice ale medicamentului, dintre care 54 s-au vindecat deja, iar 35 primesc tratamentul în continuare.
Conform precizărilor făcute de medicul şef din Ungaria, conform experienţelor, Remdesivirul trebuie utilizat în decurs de 72 de ore de la infectare, pentru a reduce încărcătura virală din organism.
Stocurile de Remdesivir din România
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România ar putea să îşi constituie un stoc pentru şase luni de Remdesivir.
„ În perioada iulie-octombrie, noi am avut gratuit de la Uniunea Europeană 12.000 de doze. Aceste doze s-au distribuit în funcţie de numărul de pacienţi aflaţi în terapie intensivă, câte şase doze pentru fiecare din spitalele fază 1, fază 2 sau spitale suport.
Începând cu luna octombrie, statul român a început să achiziţioneze contra cost aceste doze. Pe luna octombrie suntem … Cred că luni vom avea şi ultima tranşă din cele 12.000 de doze, ca totalul care a fost în ultimele luni din donaţii, urmând ca în noiembrie să avem între 14.000 şi 18.000 de doze achiziţionate, urmând, odată cu rectificarea bugetară, să putem merge pe o rezervă de şase luni.
Rămâne efectiv ca şi comisiile de boli infecţioase şi terapie intensivă să readapteze acest tratament atât pentru terapie intensivă, cât şi pentru stadiile medii, severe, în stadiile incipiente şi fiecare medic curant să adapteze acest protocol la pacientul pe care îl îngrijeşte”, a declarat Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru susţine că Uniunea Europeană va transporta vaccinul către ţările membre, iar fiecare stat îl va conserva şi îl va utiliza.
„Noi avem o strategie în lucru în acest moment. Depinde foarte mult de tipul de vaccin care va veni. Sunt trei firme cu care Comunitatea Europeană este în discuţii în acest moment şi în achiziţii, rămânând speranţa ca la sfârşitul anului, începutul anului viitor, sfârşitul lunii ianuarie, să putem avea avea acest vaccin.
Rămâne ca după tipul de vaccin, sunt vaccinuri care sunt ţinute la minus 70 de grade sau sunt vaccinuri care sunt ţinute între două şi opt grade, să pregătim două alternative pentru a putea exploata momentul în care aceste vaccinuri vin, atât ca structură, ca reţea, cât şi ca moment al efectuării vaccinului”, a adăugat ministrul.