Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro-Insol, firmă condusă de Remuz Borza, a demis patru şefi de sucursale, după ce au fost constatate disfuncţionalităţi în managementul acestora, potrivit unui comunicat al companiei.
“În urma constatării unor disfuncţionalităţi în managementul sucursalelor, Euro-Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica SA, a operat o serie de schimbări la nivelul conducerii uzinelor din componentă a patru sucursale Hidroelectrica”, se arată în comunicat.
Astfel, Mircea Dordea a fost revocat din funcţia de inginer – şef al Uzinei Hidroelectrice Sibiu, aflată în componentă SH Sebeş, fiind înlocuit cu Nicolae Mihu.
De asemenea, Nicolae Alexandru Varga a fost revocat din funcţia de inginer – şef al Uzinei Hidroelectrice Oradea din cadrul Sucursalei Cluj, fiind înlocuit cu Petru Ioan Vereş.
La Uzina Caransebeş din cadrul Sucursalei Haţeg a fost numit un nou inginer – şef, în persoana lui Ianas Rădoi, care l-a înlocuit pe Nicolae Brebu.
La Sucursala Râmnicu Vâlcea, Cornel Silviu Tătuc, inginer – şef al Uzinei Hidroelectrice Slatina, a fost revocat din funcţie şi înlocuit de George Gabriel Stoica.
“Principalul criteriu de numire în funcţie a noilor ingineri – şefi de uzină a fost experienţa în exploatarea hidrocentralelor, uzinele fiind prin excelenţă entităţi de producţie a energiei electrice. Noii manageri ai uzinelor au ca obiectiv general exploatarea în siguranţă a centralelor hidroelectrice din patrimoniu”, mai precizează în comunicatul citat de Agerpres.
Hidroelectrica este cel mai ieftin producător de energie din România. Compania se află pentru a doua oară în insolvenţă din februarie 2014, prima dată fiind în perioada iunie 2012 – iunie 2013.