Remus Borza o lasă fără replică pe Dăncilă: Această negare și lipsă de asumare va costa PSD, va costa țara

Fostul consilier pe probleme economice al Vioricăi Dăncilă rupe tăcerea, după ce premierul a decis, sâmbătă, să-l demită. Aceasta a fost indignată de declarațiile lui Borza referitoare la reducerea numărului de bugetari și de ministere.

”Este posibil. E dreptul suveran al premierului: cine m-a numit poate să mă și demită. Nu e nicio tragedie, dacă într-adevăr așa stau lucrurile.

Doar că Guvernul Dăncilă și implicit PSD aveau o șansă istorică de a se recredibiliza, de a-și asuma și corecta o anumită evoluție a unor stări de lucruri sau realități economice. Sigur, nu au făcut-o, probabil din rațiuni tot politice, doar că această negare și lipsă de asumare va costa PSD, dar în primul rând va costa țara”, a spus Remus Borza pentru dcnews.ro.

Decizia Vioricăi Dăncilă vine după ce Remus Borza a declarat că trebuie să reducă numărul bugetarilor, dar și numărul de ministere.

„Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura țară din lume care plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administrația. Și la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem și o fabrică în România”, a spus Borza.