Renault a rechemat preventiv, din octombrie 2009, circa 387.400 de automobile Scenic şi Kangoo, la nivel mondial, pentru remedierea unor probleme la servodirecţie, a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al grupului francez, citat de publicaţia Le Parisien.
Din numărul total de automobile, aproape 144.000 se află în Franţa şi alte 18.000 în Belgia. Modelele Scenic vizate au fost fabricate în perioada ianuarie 2006-martie 2007, iar Kangoo au fost produse între 2008 şi 15 ianuarie 2009.
Aceste automobile necesită „reprogramarea calculatorului servodirecţiei, din cauza unei calibrări nepotrivite, care poate să dea impresia că direcţia este prea dură”, a anunţat Renault.
Reparaţia durează circa 30 de minute, iar costul este suportat de constructorul auto. Decizia a fost luată în octombrie, iar clienţii au fost informaţi prin curier.
SURSA: Mediafax