Miercuri, pe data de 8 noiembrie, Renault a anunțat lansarea oficială a noii sale afaceri de vehicule electrice, Ampere. De asemenea, a dezvăluit noul său logo ca afacere de sine stătătoare și echipa de conducere.
Renault a anunțat lansarea Ampere
Miercuri, pe data de 8 noiembrie, Renault a anunțat lansarea oficială a noii sale afaceri de vehicule electrice, Ampere.
De asemenea, înaintea planificatei Oferte Publice Iniţiale (IPO) a dezvăluit și noul său logo ca afacere de sine stătătoare și echipa de conducere, notează Reuters.
Data efectivă a separării Ampere a fost 1 noiembrie. Divizia de vehicule electrice va fi condusă de directorul general al Renault, Luca de Meo. Totodată, șeful operațiunilor industriale va fi Luciano Biondo.
Listarea Ampere a fost, inițial, programată pentru anul acesta, însă acum este estimată în prima jumătate a anului viitor. Scopul acesteia este să sporească valoarea companiei dând investitorilor mai multă vizibilitate şi separând Ampere de afacerea istorică a Renault de motoare pe combustie.
Planurile de listare a diviziei de vehicule electrice este complicată de creşterea mai slabă a cererii de vehicule electrice (EV), sporirea concurenţei din China şi volatilitatea de pe piaţă.
În echipa de conducere a Ampere se află Josep-Maria Recasens, directorul general administrativ, Vincent Piquet, directorul as financiar, Gilles Vidal şef departament design şi Henry Bzeih, şeful secţiei software, care a venit de la Microsoft.
Renault plănuiește să își extindă afacerile în România
Amintim că joi, pe data de 2 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu delegația Grupului Renault, condusă de Denis Le Vot.
Potrivit șefului Executivului, printre subiectele dezbătute s-au numărat adaptarea la tehnologiile verzi ale viitorului, preocuparea pentru lansarea de noi modele sunt argumente solide pentru dezvoltarea industriei auto, cu o contribuție semnificativă în economia României.
Premierul a mai precizat că au salutat cu toții ideea colegei Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale și deputat de Argeș, de a avea la Mioveni un Muzeu Dacia care să reflecte atașamentul puternic al românilor față de acest brand național.
Grupul Renault România include, în prezent, patru societăți comerciale: Automobile Dacia S.A, Renault Mecanique Roumanie S.R.L., Renault Commercial Roumanie S.R.L., Renault Technologie Roumanie S.R.L.
Grupul auto francez deține 99,43% din capitalul Automobile Dacia. De-a lungul timpului, compania a trecut printr-un amplu şi continuu proces de modernizare.
Amintim și că potrivit raportului DataForce, 1.376.273 de vehicule cu sisteme de propulsie complet electrice au intrat în circulație în primele nouă luni din 2023. Mai multe puteți citi aici.