Compania Renault analizează lansarea unei mașini electrice în India cu scopul de a a-și extinde piața de vânzări. Compania a realizat un studiu în acest sens care a scos în evidență schimbarea percepţiilor pe piaţa auto din India.
Renault ia în considerare producerea unui vehicul electric accesibil în India, au anunțat pentru Reuters mai multe surse anonime, ca parte a eforturilor de a se extinde pe o piaţă care prezintă un potențial de creștere rapidă a vânzărilor de maşini electrice.
Renault analizează lansarea unei versiuni electrice produse în India a crossover-ului Kwid
Un studiu realizat de Renault a arătat modul în care producătorul auto francez înaintează cu planurile de electrificare, chiar dacă nu a rezolvat încă negocierile cu partenerul de alianţă Nissan Motor cu privire la investiţiile într-o subsidiară dedicată vehiculelor electrice.
Studiul indică schimbarea percepţiilor pe piaţa auto din India, care anul trecut a raportat cea mai rapidă creştere din rândul pieţelor auto importante. Deşi mașinile electrice ar urma să reprezinte în 2022 mai puţin de 1% din vânzările de maşini noi în India, Guvernul a stabilit un obiectiv de 30% până în anul 2030. Respectiv, cu ajutorul subvenţiilor a reuşit să atragă furnizori de componente care lucrează cu producătorii auto internaţionali.
Renault analizează lansarea unei versiuni electrice produse în India a crossover-ului Kwid. Analiza va evalua potenţiala cerere, nivelul preţurilor şi capacitatea de a construi vehicule electrice cu componente locale, lansarea urmând să aibă loc spre finalul anului 2024, susţin sursele.
Renault speră să ajungă la un acord cu Nissan
Renault India nu a comentat informaţiile, însă a venit cu o precizare: compania „se concentrează intens pe electrificare pe plan global.”, ca parte a strategiei anunţate de directorul general CEO Luca de Meo, iar „India este una din pieţele cheie” pentru grup.
Așadar, India ar urma să devină a treia piaţă mondială pentru automobile şi alte vehicule uşoare, depăşind Japonia, au arătat estimările S&P Global Mobility. Se preconizează că anul trecut vânzările de vehicule în India au urcat cu 23%, la 4,4 milioane, spre deosebire de perspectivele din SUA, unde piaţa ar urma să rămână în 2024 sub nivelul din 2019, şi China, unde cererea scade.
Renault speră să ajungă la un acord cu Nissan în decembrie privind investiţiile într-o subsidiară dedicată vehiculelor electrice, însă discuţiile s-au împotmolit din cauza unor probleme.
Tata Motors, Stellantis, Hyundai Motor şi SAIC deja vând mașini electrice în India
„India va juca un rol important în viitoarele proiecte ale Renault-Nissan dar planurile locale nu vor fi finalizate înainte de a se ajunge la un acord global privind restructurarea alianţei.”, au declarat sursele.
În India, modelele electrice de mașini sunt bine vândute de producătorii auto Tata Motors, Stellantis, Hyundai Motor şi SAIC. Deja Renault produce în China o versiune a modelului electric Kwid, precum şi modelele City K-ZE şi Dacia Spring. Dacia Spring, care este al doilea cel mai bine vândut vehicul electric în Franţa anul trecut, are o autonomie de 230 km şi un preţ de pornire de 20.800 euro.