Renault își revine după pandemie și face mișcarea momentului pe piața auto din Europa. Potrivit ultimelor informații, compania multinaţională franceză urmează să fabrice cinci noi modele de autovehicule hibrid în fabricile sale din Spania.
Anunțul a fost făcut de CEO-ul Renault, Luca de Meo. Potrivit acestuia, compania franceză va fabrica cinci noi modele de autovehicule hibrid în fabricile sale din Spania. De menționat este faptul că, decizie vine ca parte a planului industrial care se estimează că va genera o valoare de 12 miliarde euro (14 miliarde dolari) şi mii de contracte de muncă pe termen nelimitat, până în anul 2024, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
„Aceasta va transforma Spania în polul nostru pentru autovehicule electrice şi hibrid„, a anunţat marţi CEO-ul Renault, Luca de Meo, la un eveniment prezidat de regele Felipe VI, la care a participat şi şeful Executivului, socialistul Pedro Sanchez.
Totodată, De Meo are și o prviziune pentru următorii trei ani. Mai exact, aceasta a subliniat faptul că fabricile spaniole ale mărcii din Palencia şi Valladolid vor ajunge la randament maxim odată cu implementarea Planului Industrial 2021-2024 (Renaulution), care include, în plus, un proiect de economie circulară (reciclare de autovehicule uzate) în Sevilla.
Astfel, în Palencia urmează să fie produse trei noi modele de autovehicule din clasele C şi D SUV ale mărcii franceze, care vor fi fabricate eşalonat, în 2022, 2023 şi 2024.Pe lângă acestea, fabrica de Caroserie şi Montaj de la Valladolid va produce modele din segmentele B SUV şi B+ SUV începând din 2024.
Spania, o a doua casă pentru Renault
În același timp, potrivit CEO-ului Renault, mai este prevăzută o nouă familie de motoare pentru Fabrica de Motoare de la Valladolid, din 2023 şi două noi cutii de viteze pentru fabrica din Sevilla, din 2022 şi 2024. Mai exact, la Valladolid, Renault intenţionează să-şi consolideze centrul cercetare-dezvoltare, acolo inginerii lucrând la partea de electricitate, conectivitate, baterii, hidrogen şi servicii de mobilitate.
În acest context, De Meo consideră că Spania ar putea deveni a doua casă a gigantului francez.
„Acest plan va consolida Spania drept a doua casă a Renault”, a afirmat De Meo.
De menționat este faptul că, în prezent, Renault deţine patru fabrici în Spania, care produc autovehicule şi componente mecanice, şi, care, conform companiei, reprezintă 1,5 % din Produsul Intern Brut naţional şi asigură 5% din exporturi.
În ceea ce privește impactul pandemiei de coronavirus, vânzările mondiale ale grupului s-au redus cu 21,3 % în 2020. Scăderea medie a fost de 25,8 % în Europa şi, în cazul Spaniei, de 28,7%, conform datelor companiei.