"Conducerea ne-a avertizat dacă nu semnaţi, am putea închide două uzine", a declarat delegatul sindicatului FO, Laurent Smolnik, adăugând că reprezentanţii conducerii nu au precizat care sunt uzinele care ar putea fi afectate. Informaţia a fost confirmată de alte două sindicate.
Conducerea grupului Renault a informat deja sindicatele că intenţionează să desfiinţeze 7.500 de locuri de muncă în Franţa (15% din efectivele sale franceze) până la sfârşitul lui 2016, pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea.

Marţi, conducerea Renault a adăugat că, dacă acordul va cuprinde şi îngheţarea salariilor în 2013, fabricile Renault din Franţa ar putea mări producţia prin preluarea unor volume suplimentare de la partenerii grupului.

Semnarea unui acord de competitivitate, pe care conducerea grupului ar dori să-l încheie în luna februarie, ‘va permite fabricilor noastre franceze să fie suficient de competitive pentru atragerea de volume suplimentare de la partenerii noştri, de ordinul a 80.000 de vehicule pe an’, a declarat directorul pentru operaţiuni în Franţa de la Renault, Gérard Leclercq, într-un comunicat.

Însă, potrivit delegatului sindicatului FO, Laurent Smolnik, 80.000 de vehicule pe an ar putea asigura producţia unei singure uzine timp de şase luni. În plus, conducerea grupului nu a informat sindicatele care din cei doi parteneri ai săi (Nissan, Daimler) ar putea utiliza uzinele Renault din Franţa pentru producţia lor.

Vânzările Renault au scăzut anul trecut cu 6,3% pe plan mondial, la 2,55 milioane de vehicule. Pe piaţa din Europa, vânzările Renault au înregistrat în 2012 un declin de 18%, de aproape trei ori mai rapid decât la nivel mondial, iar cota de piaţă a companiei franceze a scăzut anul trecut pe piaţa europeană cu un punct procentual, la 9,1%. În schimb, modelul low cost Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 4,8%, până la 359.822 vehicule.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. Recent, la Salonul Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.
Sursa: Agerpres