În acest an, timp de trei luni, 111 studenţi şi masteranzi vor face practică în cadrul entităţilor Renault România. În ultimii doisprezece ani, peste 1.000 de studenţi au făcut practică la uzinele Dacia şi la Renault România. Este unul dintre cele mai mari programe oferite de către un angajator în România. Prin aceste stagii, Renault România sprijină inserţia tinerilor pe piaţa muncii, oferindu-le ocazia unui prim contact cu industria auto, cu exigențele, dar și cu oportunitățile oferite de un constructor recunoscut pe plan mondial.
În perioada aprilie – iunie, stagiarii vor face cunoştinţă cu meseriile şi specialiştii Renault România. Compania oferă studenţilor şi masteranzilor posibilitatea de a se antrena alături de specialişti în resurse umane în vederea accesului lor pe piaţa muncii. Ei vor participa la ateliere de orientare profesională în cadrul cărora vor învăţa cum să redacteze un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie, dar şi cum să susţină un interviu. Înscrierile la sesiunea de internship pentru anul 2013 au fost lansate în luna octombrie a anului trecut. Temele de stagiu au fost comunicate universităţilor partenere, iar înscrierile s-au făcut online, pe site-urile companiei. Studenţii au fost selectaţi pe baza unei serii de interviuri cu responsabilii de resurse umane ai Renault România şi specialişti din zona temelor propuse. Conform Cameliei Văduva, șefa departamentului de  recrutare și management al carierelor la Renault Romania, la programele de internship Renault România „aplică mii de studenți și masteranzi însă sunt mulți care nu au nicio legătură cu stagiul și cu profilul. Rata de succes este de circa 25%. În acest an am ales 111 de persoane din România”.
”Vânătoare” de specialiști în jur de 40 de ani
În ciuda statisticilor care arată că persoanele trecute de 40 de ani au mici șanse de a își găsi un loc de muncă, Sorin Bușe, director Renault Technologie Roumanie (RTR), ne-a declarat că, în acest moment caută „cu disperare oameni din această categorie care să aducă experiență de muncă și, mai ales, maturitate de viață. O echipă puternică este o echipă diversă.” Conform oficialului Renault, „colectivul de la RTR este foarte tânăr și polarizat. Cam o treime dintre angajați provin din Dacia și sunt acum middle-manageri. Aceștia sunt mai în vârstă. Restul sunt tineri. Ne lipsește categoria de mijloc a celor în jur de 40 de ani. Tinerii aduc dinamism și un mod impetuos de a acționa și a gândi dar au nevoie de echilibru. Din nefericire, sper surpriza mea, au aplicat foarte puțini oameni în jur de 40 de ani pentru un loc de muncă la RTR. Am căutat în toate zonele țării persoane de această vârstă care să aibă un background tehnic”.
Sorin Bușe a dezvăluit și cum arată candidatul „ideal”: cineva care a lucrat în industria auto circa cinci ani. La Dacia, la Ford, la ARO, la furnizori, sau chiar în afara țării. ”Am luat deja mulți oameni de la Câmpulung, dar dincolo de aptitudini contează mult atitudinea. În plus, e nevoie să vorbească cel puțin o limbă străină pentru că RTR este în relație cu multe alte entități din lume”. Nu sunt scoși din calcul nici cei care au aplicat deja dar nu au fost selectați. „Chiar dacă ai fost refuzat odată e bine să mai încerci. Nevoile unei companii se schimbă”, a conchis șeful RTR.
Conform Renault România, cei interesați de un loc de muncă în cadrul grupului, fie la Uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul ILN), Matriţe Dacia (Piteşti), fie la centrul de design Renault Design Central Europe, Renault Technologie Roumanie (care include Centrul Tehnic Titu) şi direcţia comercială Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja) pot trimite CV-uri la adresa:

recrutareGrupRenaultRomania@renault.com