Infrastructura informatică a Grupului Renault România este resursa-cheie care oferă, în prezent, suport integrat pentru toate operațiunile industriale, logistice și comerciale. Aceasta este gestionată de Direcţia Sisteme Informaţionale Renault România (DSIRO) care, în ultimii 15 ani, s-a transformat dintr-un simplu departament de asistență și suport pentru activitățile IT într-un adevărat partener de business pentru principalele activităţi ale Grupului Renault în România (design, inginerie, fabricaţie vehicule şi mecanică, comercializare şi finanţare).
Grupul a ajuns în prezent la un nivel anual de investiţii de 1,5 milioane de euro în sistemele informaţionale din România. În toate entitățile Grupului Renault din România (de la Bucureşti, Mioveni, Piteşti, Oarja şi Titu) există peste 8.500 de calculatoare, PC-uri industriale şi staţii grafice, mai bine de 2.000 de km de reţea, precum şi 10.000 de posturi telefonice mobile și fixe
„Viața unei mașini începe, cel puțin din punct de vedere informatic, în momentul comenzii. Atunci când un dealer autorizat plasează o comandă de mașină nouă în aplicația informatică, sistemele de fabricație și logistică sunt interogate în timp real, astfel încât, în câteva fracțiuni de secundă, sistemul IT decide uzina producătoare, calculează necesarul de piese și când vor fi livrate, dar și termenul și traseul logistic de livrare, fie că vorbim de camion, tren sau vapor. Toate etapele acestui proces se traduc prin milioane de tranzacţii zilnice în şi între sistemele informatice. Pe lângă România gestionăm informatic 47 de țări din America Latină, Africa, Europa și Orientul Mijlociu și tratăm anual peste 2.000 de cereri de suport, instruire și parametrare a interfețelor între sistemele constructorului și cele ale importatorului”, a declarat Cornel Tașcu, directorul executiv al DSIRO. El este, în același timp, managerul echipei de sisteme informaționale a Renault din Turcia.
Direcția Sisteme Informaţionale Renault România controlează nu mai puțin de 500 de aplicaţii şi sisteme informatice. E vorba de aplicațiile din etapele de design și de concepţie 3D a vehiculelor, dar și de sistemele dedicate ingineriei şi dezvoltării unui vehicul sau de cele destinate planificării şi gestionării fluxurilor logistice şi de fabricaţie a componentelor mecanică şi vehicul. De asemenea, mai sunt aplicații extrem de importante pentru gestiunea calităţii şi susţinerea activităților de marketing, comercializare vehicule şi piese de schimb în România sau la export, precum și de suport specializat al departamentelor administrative.
Instrumentele și aplicațiile pe care Grupul Renault le folosește în România sunt aceleași cu cele ale Grupului și ale Alianței Renault-Nissan la nivel mondial.
„Investim permanent pentru a ține pasul cu schimbările de pe piață și cu noile tehnologii, atât din punct de vedere hard, cât și soft. Colegii noștri trebuie să beneficieze de cele mai bune instrumente pentru a crea, proiecta, fabrica și vinde mașini. Astfel, am ajuns în prezent la un nivel anual de 1,5 milioane de euro investiții în sistemele informaționale din România”, a mai adăugat Cornel Tașcu. Mai mult decât atât, specialiștii DSIRO au cunoştinţe și competențe care le permit să coordoneze proiecte de optimizare a proceselor operaționale și de business, și oferă cursuri de pregătire informatice pentru partenerii externi.