Renault îşi va majora participaţia la Avtovaz până la peste 70%

Renault îşi va majora participaţia la Avtovaz, cel mai mare constructor auto din Rusia, care va anunţa joi rezultatele votului acţionarilor pentru un plan de recapitalizare în valoare de 85 de miliarde ruble (aproximativ 1,1 miliarde de euro).

Renault, acţionarul majoritar al producătorului autoturismelor marca Lada, şi partenerul său japonez Nissan au anunţat deja că susţin acest plan.

Grupul francez s-a angajat să subscrie până la 25 miliarde de ruble (aproximativ 350 milioane de euro) adică o treime din totalul operaţiunii de recapitalizare, cu condiţia obţinerii aprobării acţionarilor reuniţi luni într-o adunare generală a acţionarilor.

Rezultatul votului acţionarilor era programat să fie anunţat în cursul zilei de luni însă purtătorul de cuvânt de la Avtovaz nu a dat nicio explicaţie pentru această amânare până joi precizând doar că nu există nicio problemă.

Potrivit unei surse din apropierea acţionarilor, participaţia Renault ar putea creşte până la 72,5%, în timp ce participaţia Nissan ar urca de la 5,5% până la 12,5% în timp ce pachetul de acţiuni deţinut de Russian Technologies ar urma să scadă de la 25% până la aproximativ 11%.

Recapitalizarea este vitală pentru constructorul rus deoarece îi va permite să facă faţă angajamentelor financiare şi să îşi continue restructurarea. Avtovaz a avut de suferit de pe urma încetinirii economiei ruseşti, ca urmare a scăderii preţului petrolului şi sancţiunilor economice adoptate de Occident după anexarea peninsulei Crimeea.

Renault se aşteaptă în acest an la o nouă scădere de aproximativ 12% a pieţei auto ruseşti, care s-a redus deja la jumătate după vârful de trei milioane unităţi vândute în 2012.

Începând din luna aprilie a acestui an director general al Avtovaz este Nicolas Maure, fost director general la Groupe Renault Romania şi CEO la Automobile Dacia. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

AGERPRES