Cu 104 puncte din 168 posibile, Kangoo Z.E. a câștigat prestigioasa competiție „Van of The Year 2012” , devansând modele precum Iveco Daily, Fiat Ducato sau VW Caddy. Trofeul a fost înmânat lui Jean-Marie Hurtiger, director al diviziei de vehicule utilitare Renault de către președintele jurilului format de 22 de jurnaliști europeni, Pieter Wieman.
Justificând decizia, Wieman, a declarat că: „prin noul Kangoo Z.E., Renault reușește să transforme vehiculul electric într-o ofertă accesibilă clienților de furgonete din Europa. Acest model are și o contribuție majoră la protecția mediului înconjurător, una dintre cele mai importante probleme din domeniul transportului rutier de mărfuri”.
În același timp, Jean-Marie Hurtiger consideră că „acest premiu răsplăteste eforturile echipelor care s-au dedicat în ultimii ani proiectului Kangoo Z.E., unul din cele patru modele ale gamei electrice Renault. Compania, în integralitatea sa, a fost implicată în această aventură, fie că vorbim despre centrele de design, uzina de la Maubeuge sau echipele comerciale. Au acceptat această provocare într-un mod remarcabil, demonstrând determinare, creativitate, dar mai ales un spirit extraordinar de echipă”.
Renault Kangoo Z.E. a primit titlul „International Van of The Year 2012”
28 noiembrie 2011, 09:13
Ultima modificare în 28 noiembrie 2011, 11:13
Pentru prima dată în istorie un vehicul electric câștigă titlul, surclasând numeroase modele cu motoare termice.
Etichete: electrice,
kangoo,
premiu,
renault
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook