Procedura standard de testare EuroNCAP a autovehiculelor, executata la o viteza de 64 km/h in cazul impactului frontal reprezinta baza clasificarii nivelului de siguranta al masinilor. Totusi, Clubul Auto German, prin divizia ADAC a vrut sa afle ce se poate intampla daca viteza la care sunt efectuate testele creste cu numai 16km/h. Pentru „experimentul” lor, nemtii de la ADAC au ales modelul Renault Laguna sedan, una din masinile cu cele mai bune rezultate la testele de siguranta efectuate de EuroNCAP. Rezultatele au fost mai mult sau mai putin surprinzatoare.
In cazul impactului frontal la viteza de 80 km/h s-a constatat ca energia ce trebuie disipata de partile masinii care absorb socul a crescut cu 50%. Aceasta crestere de energie a impactului depaseste pur si simplu capacitatile masinii si drept urmare riscul de vatamare creste pentru toti ocupantii automobilului, in special pentru soferul acestuia.
Din cauza vitezei suplimentare, pieptul soferului se loveste de volan, desi poarta centura de siguranta, iar air bag-ul functioneaza ireprosabil. Mai mult, testele au mai demonstrat ca din aceeasi cauza (viteza mai mare cu 16 km/h), partea din fata a masinii, care absoarbe numai o parte din energia impactului, impinge bordul spre interior si cauzeaza astfel vatamarea genunchilor soferului.
Rezultatele in privinta pasagerului din dreapta soferului sunt putin mai bune, in sensul ca desi acesta se loveste cu capul de bord in cazul unui impact frontal la 80 km/h (cu toate ca are centura prinsa si functioneaza air bag-ul), nu se raneste foarte grav, fiind protejat de materialele din plastic relativ moale ce compun bordul Laguna.
Pe de alta parte, manechinele de dimensiunea unui copil, pozitionate pe bancheta din spate au aratat ca exista un risc sportit de accidentare, insa in principal din cauza fortei suplimentare cu care au fost impinse in centurile de siguranta.
Aceste rezultate au fost obtinute in cazul unei masini care anterior testului ADAC a obtinut cinci stele la testele EuroNCAP (cu 64 km/h), teste ce sunt la fel de riguroase ca in SUA sau Japonia.
Testele ADAC demonstreaza pe de alta parte si faptul ca masinile din intreaga lume ar avea nevoie sa fie testate in conditii mai apropiate de vitezele reale de deplasare in trafic si de asemenea, ilustreaza ce efecte poate avea cresterea vitezei de impact.
Ca urmare a rezultatelor obtinute, ADAC recomanda utilizarea unor sisteme active de siguranta, precum controlul tractiunii si al franarii, pentru a ajuta la evitarea accidentelor si in acelasi timp la reducerea vitezei atunci cand imactul nu poate fi evitat, mai ales in conditiile in care intarirea structurii de rezistenta a masinilor pentru a rezista coliziunilor la viteza mare nu va fi posibila in principal din cauza costurilor de productie si a preturilor combustibililor.
Trebuie mentionat insa faptul ca Renault Laguna a obtinut cinci stele la testele EuroNCAP, in aceleasi conditii precum Volkswagen Passat (2005), Fiat Bravo (2007), BMW Seria 3 (2005), sau Audi A6 (2004), toate cu cate cinci stele in privinta sigurantei adultilor.
De asemenea, este celebru cazul Daciei Logan, care a „picat cu brio” testul elanului efectuat de ADAC, urmand ca mai apoi, se fie dezvaluit faptul ca testul a fost efectuat in conditii cel putin discutabile.
Sursa: Autobild