În pofida scăderii profitului net, Renault are de gând să majoreze plata dividendelor până la 1,72 euro pe acţiune de la 1,16 euro pe acţiune în 2011.

‘Renault a profitat de creşterea pieţelor din afara Europei, care au fost responsabile pentru jumătate din vânzările sale. Grupul Renault îşi continuă strategia de creştere globală întărindu-şi în acelaşi timp poziţia financiară’, a declarat preşedintele director general de la Renault, Carlos Ghosn.

În luna decembrie a anului trecut Renault şi-a vândut participaţia de 6,5% pe care o deţinea la constructorul de camioane Volvo pentru 1,48 miliarde de euro ceea ce a permis Renault să-şi elimine datoriile şi să anunţe prima poziţie financiară pozitivă a diviziei sale auto de la debutul alianţei cu Nissan în 1999.

Pentru acest an, Renault a promis să rămână profitabil şi să-şi crească vânzările odată cu lansarea unor noi produse precum noul Clio şi noul Logan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. Recent, la Salonul Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.
SURSA: Agerpres