Constructorul auto francez Renault, partenerul său japonez Nissan şi grupul german Daimler vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, planul lor de asociere, potrivit unor surse din sectorul de profil.
Reprezentanţii Renault şi Daimler au discutat despre un parteneriat care să le permită creşterea competitivităţii prin împărţirea costurilor şi o prezenţă mai puternică pe piaţă.
„În această dimineaţă (marţi n.r.) a avut loc o reuniune extraordinară a conducerii Renault, referitoare la Daimler”, a declarat o sursă apropiată situaţiei, adăugând că anunţul va fi făcut miercuri, înainte de deschiderea burselor europene.
O altă sursă a confirmat că parteneriatul va fi anunţat miercuri, iar ministrul francez al Industriei, Christian Estrosi, a spus că membrii conducerii Renault s-au întâlnit marţi dimineaţă. Estrosi a afirmat că ministerul sprijină parteneriatul Renault şi Daimler în condiţiile în care statul francez va fi reprezentat în conducerea Renault. Reprezentanţii Daimler, Renault şi Nissan Europe au refuzat să comenteze.
Grupurile vor anunţa un acord care va include un schimb simbolic de acţiuni, potrivit surselor. Publicaţia japoneză de afaceri Nikkei a relatat luni că Renault şi Daimler au convenit schimbul a 3% din titpuri.
Renault deţine o participaţie de 44,3% la Nissan, în timp ce compania japoneză are în proprietate 15% din acţiunile partenerului francez. Daimler vrea să beneficieze de experienţa Renault în producţia de maşini mici, în timp ce grupul francez şi Nissan ar putea beneficia de cunoştinţele constructorului german în domeniul motoarelor.
SURSA: Mediafax