'Pentru a ne adapta la un mediu de afaceri volatil care să corespundă cu strategia noastră, Renault-Nissan se adaptează în mod continuu la necesităţile pieţei prin optimizarea operaţiunilor de producţie', a declarat un purtător de cuvânt de la Renault.
Anunţul vine după ce publicaţia Economic Times, citând surse care din interiorul companiei, a informat că Renault-Nissan vrea să elimine până la 3.000 de locuri de muncă în India precum şi să reducă producţia la uzina sa de la Chennai până la 20 de automobile pe oră pentru a mai scădea din stocurile de vehicule Duster şi Lodgy.
Inaugurată în 2010, uzina Renault-Nissan de la Chennai are aproximativ 8.000 de angajaţi şi poate produce anual 400.000 de vehicule mărcile Renault, Nissan şi Datsun.
Potrivit datelor furnizate de Society of India Automobile Manufacturers, în perioada aprilie-iulie 2015, vânzările Nissan pe piaţa din India au scăzut cu 20%, până la 14.138 de unităţi, în timp ce livrările Renault au scăzut cu 4,5% până la 13.628 de unităţi.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. În 2014, alianţa Renault-Nissan a vândut un număr record de aproape 8,5 milioane vehicule.
SURSA: Agerpres