Se pregătește o super lovitură pe piața auto. Noul director general al Renault, Luca de Meo, s-a declarat încrezător că alianţa grupului auto francez cu partenerii niponi Nissan şi Mitsubishi va demonstra că este valoroasă pentru toate părţile, transmite Reuters.
Renault pregătește lovitura anului
Alianţa, mulţi ani un model de succes, a fost afectată în urma prăbuşirii în 2018 a persoanei care a înfiinţat-o, Carlos Ghosn, eveniment care a provocat tensiuni între directorii francezi şi japonezi.
Dar şeful grupului auto francez, vorbind într-un moment în care atât Renault, cât şi Nissan au raportat pierderi, a declarat: „Cu aceste rezultate, prioritatea pentru ambele companii este să se concentreze şi să repare problemele lor interne”.
De asemenea, Luca de Meo a dat asigurări că în ultimele luni tonul discuţiilor dintre directorii francezi şi japonezi s-a schimbat.
„Cred că găsim o bună configurare şi încercăm să ne concentrăm pe patru sau cinci proiecte cheie, unde putem într-adevăr să dovedim că, lucrând împreună, vom obţine beneficii. Nu transformăm asta în ceva prea filozofic, suntem pragmatici şi concreţi şi ştiţi că japonezii sunt un popor extrem de concret, deci cred că începem să apreciem noul mod de abordare”, a explicat şeful grupului auto francez.
Acesta a adăugat: „Vom vedea în următoarele luni şi ani rezultatul acestei abordări pragmatice şi extrem de operaţionale. Sunt încrezător că putem să dăm multe unul altuia”.
Renault, ca şi partenerii de alianţă Nissan şi Mitsubishi Motors, implementează un program de reducere a costurilor, în condiţiile în care producătorii auto globali sunt afectaţi sever de efectele pandemiei, care au dus la o scădere semnificativă a vânzărilor de maşini.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile, conform Agerpres.