Anul trecut la Mioveni au fost produse 40.000 de Logan MCV, reprezentând peste 10% din producţia totală. Uzina din Tanger este în continuă creştere şi va depăşi 300.000 de unităţi în 2017.
Renault a angajat în această vară 600 de oameni la uzina de la Tanger şi în primul trimestru din 2017 va începe acolo producţia modelului break Logan MCV, produs în prezent la Mioveni. Pentru acest nou proiect se vor investi 20 milioane euro la uzina la care până acum s-au investit 1,2 miliarde euro.
La uzina din Tanger au fost produse 229.000 de maşini anul trecut şi se va ajunge la 276.000 anul acesta, cele mai multe fiind Sandero. Uzina de la Tanger a început producţia în 2012 si anul acesta a sărbatorit vehiculul cu numărul 600.000.
Contactați de Capital, oficialii Automobile Dacia au refuzat să facă orice comentariu menționând doar că „în momentul în care vom avea o poziție în această privință o vom comunica”. Cu sau fără o explicație a motivelor pentru care a fost luată o astfel de decizie la nivelul grupului Renault este limpede că uzina din Tanger a companiei franceze câștigă tot mai multe contracte grație unor costuri de producție extrem de scăzute și unei poziții geografice avantajoase pentru livrările către Europa Occidentală.
Este însă posibil ca majorarea așteptată a producției pentru modelele Logan, Sandero și Sandero Stepway – ale căror modificări estetice vor fi prezentate oficial la Paris peste câteva zile – să creeze necesitatea acestei mutări a asamblarii Logan MCV de la Mioveni la Tanger.