'Peste 4,3 miliarde de euro este un angajament nu o ţintă. Trebuie să o mutăm permanent în sus', a declarat directorul general al celor două companii, Carlos Ghosn. 'În industria noastră o mare parte a concurenţei este mărimea. Dacă nu eşti mare nu poţi fi competitiv', a adăugat Ghosn.
Alianţa Renault-Nissan, al patrulea constructor auto mondial, care a vândut anul trecut 8,3 milioane de autoturisme, împarte deja unele operaţiuni în domeniul achiziţiilor de componente precum şi o serie de uzine şi produse, graţie cărora a economist anul trecut 2,8 miliarde de euro prin diverse sinergii.
Potrivit noii strategii de adâncire a alianţei, urmează să fie numiţi patru 'ţari' care vor superviza operaţiunile de producţie, cercetare&dezvoltare, resurse umane şi achiziţii astfel încât maşinile Renault şi Nissan, piesele componente şi uzinele vor deveni şi mai omogene pentru a reduce costurile.
'Este un proces de evoluţie. Toate domeniile în care ai două echipe diferite, două opinii diferite vor dispărea. Începând de acum va fi o singură persoană', a spus Carlos Ghosn.
De asemenea, uzinele care în prezent sunt deţinute şi conduse separat de Renault şi Nissan vor adopta proceduri comune de producţie pentru a reduce costurile şi a unifica echipele de cercetare&dezvoltare sub un singur acoperiş. Ghosn a mai spus că Renault-Nissan ar putea avea o singură platformă de produs, un schelet de bază pe care este construită maşina, prin care să producă până la trei milioane de vehicule pe an, o cifră care până acum era disponibilă doar pentru primii trei constructori auto mondiali Toyota, GM şi Volkswagen.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.