Renault a decis să vândă active imobiliare în valoare de un miliard de euro pentru a reduce datoriile, care au crescut de la 4,5 miliarde de euro la aproape opt miliarde de euro în a doua jumătate a anului trecut, potrivit cotidianului francez Le Monde, citat de Mediafax.

Raportul dintre datoriile Renault şi capitalul grupului a ajuns astfel la peste 40% în decembrie 2008, comparativ cu 9,5% la sfârşitul lui 2007.

Pentru a reduce presiunea financiară, constructorul auto francez intenţionează să elibereze o parte a capitalului imobilizat în active imobiliare.

Grupul analizează vânzarea a 138 de imobile din Europa, dintre care 72 localizate în Franţa, urmând ca Renault să rămână chiriaş în repectivele clădiri. Tranzacţiile ar urma să aibă loc în 2009 şi 2010.

Veniturile consolidate ale grupului Renault, la nivel mondial, au scăzut în primul trimestru cu 30,8%, la 7,08 miliarde de euro, la un declin al vânzărilor cu 22,4%, care a urmat tendinţa generală a pieţei, potrivit producătorului auto francez.

SURSA:
Mediafax