Purtătorul de cuvânt al Executivului informează că a fost finalizat procesul de reorganizare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Astfel, se reduc posturile de la 2.343 la 2.166.
Purtătorul de cuvânt al Executivului informează că vor fi eliminate zeci de posturi la MIPE. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trecut printr-un amplu proces de reorganizare. Astfel, numărul acestora se reduce de la 2.343 la 2.166.
Se reduc posturile la MIPE
Mihai Constantin a subliniat că procesul de reorganizare la nivelul Guvernului continuă cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Noua structură organizatorică are în vedere atât aplicarea măsurilor dispuse prin Legea nr.296/2023.
Aceasta vizează unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Un alt obiectiv ține de recomandările Autorității de audit cu privire la nevoia de întărire a capacității administrative a structurilor din cadrul MIPE implicate în managementul programelor finanțate din fonduri europene.
„Continuă procesul de reorganizare la nivelul Guvernului cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Noua structură organizatorică a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene are în vedere atât aplicarea măsurilor dispuse prin Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cât și recomandările Autorității de audit cu privire la nevoia de întărire a capacității administrative a structurilor din cadrul MIPE implicate în managementul programelor finanțate din fonduri europene, care rămâne o prioritate şi pentru perioada de programare 2021-2027”, a declarat Mihai Constantin.
Astfel, se diminuează numărul posturi de la 2.343 la 2.166, prin reorganizare. Este vorba despre demnitari și cabinetele aferente acestora, prin desființarea unui număr de 177 funcții publice vacante.
„Posturile de conducere se reduc de la 12% la 8% din numărul total al funcțiilor”, a completat Constantin.
Purtătorul de cuvânt a prezentat mai multe măsuri importante
De asemenea, purtătorul de cuvânt a prezentat mai multe măsuri importante. O altă hotărâre aprobată de Guvern stabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere, pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de învățământ.
Astfel, subliniază oficialul, se elimină inechitățile salariale în ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil șef, secretar șef cu nivel de studii superioare.
„O hotărâre de guvern aprobată astăzi, la propunerea Ministerului Educației, stabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere, pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de învățământ. Se elimină inechitățile salariale în ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil șef, secretar șef cu nivel de studii superioare.
Principiul stabilit pentru funcțiile didactice de conducere este acela că salariile de bază ale acestor funcții să fie peste nivelul maxim al salariilor de bază de execuție cu dirigenție.
În acest an, pentru director și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală va fi de peste 36% din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30 de procente. La această creștere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10 procente, iar, după caz, se poate acorda și gradația de merit în valoare de 25%”, a mai spus acesta.
În încheiere, acesta a anunțat un alt eveniment important. Este vorba despre „o premieră pentru cabinetul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu”.
Purtătorul de cuvânt a făcut referire la „prima vizită oficială pe care o primește executivul curent la Palatul Victoria”. Aceasta va avea loc în intervalul 20-22 ianuarie, când România va fi gazda unei delegații conduse de prim-ministru vietnamez Pham Minh Chinh.
Din această delegație fac parte miniștrii investițiilor, comerțului, educației, ministrul științei și tehnologiei și guvernatorul Băncii Naționale de la Phenian.