Reorganizarea ministerelor a fost finalizată

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că reorganizarea ministerelor a fost finalizată și acum se trece la eșalonul doi. Cinci instituții mari, inclusiv Casa Națională de Pensii (CNPP), vor fi analizate de Guvern, urmând să fie eliminate posturile vacante și implementate alte măsuri prevăzute în Legea privind reforma bugetară.

”Sunt mulțumit că am finalizat la termenul asumat reorganizarea ministerelor, doar pentru Ministerul Afacerilor Interne așteptăm avizul CSAT. Continuăm însă și cu instituțiile subordonate ministerelor și aprobăm azi schemele de organizare ale unor instituții-cheie.

Este vorba despre Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Pensii Publice sau Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități”, a declarat el, la începutul ședinței de Guvern.

S-a stabilit când vor avea loc alegerile prezidențiale și parlamentare

Tot joi, în cadrul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că s-au stabilit datele pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Astfel, primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 24 noiembrie 2024, iar al doilea tur pe 8 decembrie 2024. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 1 decembrie 2024. Calendarul electoral va fi adoptat prin Hotărâre de Guvern în cadrul ședinței de guvern de astăzi.

„Am încheiat astăzi, împreună cu partenerii de guvernare, un acord cu privire la calendarul electoral, care să respecte principiile discutate în cadrul consultărilor cu formațiunile politice reprezentate în Parlament.

Am stabilit că alegerile prezidențiale vor fi organizate la 24 noiembrie – turul întâi și 8 decembrie – turul al doilea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie. Astfel, putem adopta chiar azi hotărârea de guvern prin care validăm calendarul alegerilor și închidem acest subiect”, a spus el.

Liderii coaliției de guvernare au stabilit datele pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale și parlamentare. Conform deciziei lor, alegerile prezidențiale vor avea loc pe 24 noiembrie și 8 decembrie, iar alegerile parlamentare sunt programate pentru 1 decembrie, de Ziua Națională a României.

Săptămâna trecută, în cadrul unei ședințe de guvern, Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea încetării disputelor legate de calendarul electoral, pe fondul unor conflicte frecvente între partidele din coaliție. Principalul obiectiv al dezbaterilor a fost asigurarea accesului în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, iar fiecare lider politic a făcut calcule strategice privind posibilitatea comasării acestora cu alegerile parlamentare.