Repetarea anului școlar este un scenariu posibil! Raluca Turcan a făcut anunțul

Şcolile sunt deocamdată închise, din cauza pandemiei de coronavirus, iar elevii pot face cursuri online în această perioadă. Ce se va întâmpla însă dacă situaţia se va prelungi?

Vicepremierul Raluca Turcan a vorbit, luni, despre situaţia în care se află, în prezent, şcolile din România. Ea a dezvăluit că autorităţile iau în calcul chiar şi repetarea acestui an şcolar.

„Toate scenariile sunt posibile, nu există o țară unde să nu fie luate în considerare toate scenariile. Sunt 3 cazuri posibile, din perspectiva mea.

Unul ar fi că anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum a fost prevăzut, dar e un scenariu destul de greu de atins pentru că deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată.

Al doilea ar fi amânarea evaluărilor.

Al treilea ar fi cel al repetării anului, dar vom vedea, e foarte dificil acum să spunem care e soluția. Preferăm să urmărim în fiecare zi cum se predă copiilor prin metodă online”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan pentru RFI.

Raluca Turcan a precizat că a solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei cu privire la modul de desfăşurare a educaţiei online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR.

„Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei, tocmai pentru a vedea cum se desfăşoară educaţia online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educaţia copiilor. Plecăm de la principiul că nicio evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că România are şi segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcţie de aceste evaluări cum vom proceda cu anul şcolar”, a spus vicepremierul, potrivit Agerpres.

Ce spunea ministrul Educaţiei despre închiderea şcolilor în urmă cu o săptămână

Ministrul Educației, Monica Anisie, spunea săptămâna trecută că școlile vor rămâne închise în perioada în care este decretată stare de urgență de către președintele Klaus Iohannis.

”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie pentru HotNews.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va intra în stare de urgență începând de luni, 16 martie.