Replică pentru Florin Cîțu, după ce a anunțat plafonarea preţurilor
Astfel, Dacian Cioloş a punctat că Guvernul „nu poate să ia o astfel de decizie” în momentul de față „cât vreme nu ştii cine va fi viitorul premier, cu ce majoritate şi care va fi opinia politică”.
„Guvernul în momentul de faţă nu poate să ia o astfel de decizie. Nu ştiu dacă este etic să anunţi o măsură pe care va lua viitorul Guvern, cât vreme nu ştii cine va fi viitorul premier, cu ce majoritate şi care va fi opinia politică a celor care susţin viitorul Guvern. Mi se pare hazardat să ia o astfel de decizie. E un pic populistă.
Nu ştiu dacă plafonarea preţurilor este soluţia, pentru că noi, de fapt, avem nevoie de investiţii în sectorul energetic (…) Plafonarea nu este soluţia miracol decât pe termen foarte scurt, dar ştim că are efecte secundare negative”, a declarat, miercuri seară, la TVR 1, Dacian Cioloș.
Anunțul făcut de Florin Cîțu
Premierul interimar a spus că a văzut evoluția prețurilor în ultima perioadă și a luat decizia ca PNL să susțină plafonarea prețurilor la energie. Totuși, anunțul respectiv a fost făcut în contextul în care un guvern interimar nu poate adopta decizia respectivă, aceasta putând fi luată după învestirea unui nou executiv, dacă Florin Cîțu rămâne premier.
„Am văzut evoluția prețurilor în ultima perioadă și am luat decizia ca PNL și Guvernul să susțină plafonarea prețurilor la energie în România. Va fi o decizie luată în prima ședință de guvern după ce se va rezolva criza. Deci vom susține plafonarea prețurilor la energie la prețurile pe care le vedem în această perioadă. De aceea avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunț în perioada următoare să nu se chinuie, pentru că vom folosi plafonarea la prețurile actuale”, a spus Florin Cîțu.