La cinci, hai, șase, kilometri de Horezu, capitala ceramicii populare a României, se află comuna Costești. Mare, întinsă, cu oameni gospodari, așa după cum arată casele și curțile din zonă.
Aici, an de an, pe 15 august și pe 8 septembrie, de cele două sărbători de Sfântă Marie, se țineau două vestite bâlciuri. Bâlciul este prin definiție un loc de poveste, un loc al bucuriei, delimitat nefericit de drastic în spațiu și timp, care adăpostește lucruri, întâmplări și snoave fabuloase.
De la un bâlci, niciun ziarist nu are cum să revină în redacție cu tolba goală, mai ales cei care, în copilărie, au mai trecut prin astfel de adunări pestrițe.
Drept pentru care, ne-am luat un sac mare și am plecat la pomul lăudat…
Balena din Costești
Înainte de toate, am să vă spun că, acum, am aflat lucruri foarte interesante despre această comună, și, mă voi lăuda ca aceste noi elemente le-am aflat aproape simultan cu reputatul fizician Cristian Presură, care, absolut întâmplător, se afla în zonă în chiar acea zi (conform celor scrise pe FB-ul domniei sale), la Muzeul Trovanților.
Astfel, dl Presură și cu mine, deși nu ne-am întersectat vreodată privirile, am primit aproape simultan din partea Universului un strop de informație în plus. Și aceasta este următoarea: pe locul comunelor Costești și Tomșani era odinioară o mare. Marea Sarmatică. Asta știe multă lume. Mai puțini, însă, știu că, în Costești, s-a găsit și o bucata de coloană vertebrală de… balenă.
Mai precis trei buc vertebre de balenă pitică, locuitoarea-șefă a Mării Sarmatice. Vertebrele pot fi admirate la Muzeul Antipa. Cristian Presură a aflat asta din gura unui angajat al Muzeului Trovanților, eu de la un apropitar de pensiune.
Altfel zis, am călcat pe urmele balenelor sarmatice…
Coadă spre bâlci
Ca să ajungi la cel bâlci, de la drumul național ce unește Râmnicu Vâlcea de Horezu, trebuie să o cotești la dreapta, spre masivul Arnota. Locul e ușor de reperat, căci, în astfel de zile de sărbătoare, avem acolo un echipaj de poliție care dirijează ferm circulația îngreunată de sute de mașini ce vin spre mânăstirile locului, dar și spre vestitul bâlci.
Ei, distracția începe pe acest drum care ne îndreaptă spre islazul comunal Stog, locul unde este găzduită manifestarea ce ne-a adus aici. Grosso modo, dacă ai noroc, stai la coadă cam o oră, până să intri în arealul destinat bâlciuitului.
O oră într-un soare de 34 de grade, într-un Logan nu tocmai nou, dar care-și face treaba, e ca și cum ai face saună în public. Așa că, odată ajuns la țintă, ești gata fezandat, cu nervii capului întinși ca ciunga.
Nu am folosit degeaba necuvântul ciungă. Și veți vedea iute de ce…
CITIȚI CONTINUAREA PE INFOFINANCIAR.RO
