Şeful ARC a menţionat că, în cazul în care preţul produselor alimentare nu va scădea la raft cu cel puţin 12,2% după data de 1 iunie, când se va aplica TVA de 9%, reprezentanţii industriei cărnii sunt decişi să nu mai furnizeze marfă retailerilor, iar acest lucru ar trebui aplicat de toată industria alimentară din România.

"Vrem să realizăm un pact naţional alături de Guvern, media şi consumatori, astfel încât reducerea TVA la 9% să se regăsească în preţuri. Vom monitoriza imediat, la sfârşitul lunii iunie, să vedem care a fost impactul reducerii TVA. De asemenea, am făcut o propunere la Ministerul Finanţelor Publice ca la raft să se vadă preţul vechi şi preţul nou. (…) Dacă preţurile nu vor scădea la raft cu cel puţin 12,2% după data de 1 iunie, suntem decişi să nu mai livrăm marfă retailerilor", a precizat Timiş, la dezbaterea organizată de ARC.

Acesta a atras atenţia că, în prezent, 60-70% dintre produsele alimentare ce se găsesc în marile lanţuri de magazine din România sunt din import şi este "un lucru periculos pentru viitorul aceste ţări", cauza fiind legată de evaziunea fiscală extrem de ridicată din industria alimentară.

Potrivit datelor statistice menţionate de autorităţi, evaziunea fiscală numai în domeniul cărnii şi produselor din carne se ridică la 400 de milioane de euro. AGERPRES