Pe 19 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele. Însă în acest an, măsurile excepţionale şi restricţiile impuse de autorităţi pentru combatere răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus se vor face simţite şi în cel mai aşteptat moment pentru credincioşi, sujba Învierii Domnului Iisus Hristos.
Slujba de Înviere din acest an, ca parte a Sărbătorilor Pascale și unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul ortodox, va fi oficiată cel mai probabil de preoți, în biserici, fără participarea enoriașilor, au precizat reprezentanții Patriarhiei Române pentru Transilvania Reporter.
Potrivit Pr. Arhid. Ionut Mavrichi, consilier patriarhal, în cazul în care autoritățile nu vor veni cu noi ordonanțe, preoții vor sluji slujba de Înviere în biserici, conform situației de acum, mai exact conform Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor.
Astfel, cel mai probabil vor privi slujba de acasă, din fața televizoarelor, pentru a respecta restricţiile impuse de autorităţile române pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
La rândul său, Bogdan Ivanov, consilier cultural și purtător de cuvânt al Mitropoliei Clujului Maramureşului şi Sălajului, a precizat că, în continuare, se caută soluții în acest sens. „În legătură cu Sfintele Paști, respectiv pâinea și vinul care simbolizează Trupul și Sângele lui Hristos, ar fi și varianta ca fiecare să le pregătească acasă și noi vom da o binecuvântare pentru ele. Însă nici eu, ca preot la biserica mea, nu am deocamdată o soluție.
Am putea să le pregătim, oricum sunt sfințite din Joia Mare și, etapizat, le putem împărți, dar practic lumea nu are motiv de ieșit din casă. Ne gândeam să mergem la blocuri și să lăsăm la fiecare scară de bloc un anumit număr de pahare, dar ar fi impropriu. Ca urmare, nu prea avem soluții, decât să acceptăm că slujba nu va fi ținută în condiții normale. În mod cert, vom avea aceeași situație ca acum, poate chiar mai drastică. Este o stare generală foarte diferită pe care o resimt și preoții. Faptul că ei sunt rupți de oameni, oamenii sunt rupți de ei.
Comunicăm cu enoriașii pe diverse grupuri de socializare, avem echipe de voluntari, dar lipsește întâlnirea cu credincioșii. Dar, cu enoriași sau fără, Slujba Învierii trebuie ținută. În timpurile în care trăim, măcar atât ne mai salvează, vestea Învierii Domnului”, a precizat pentru sursa citată pr.dr. Bogdan Ivanov.